Rafael Nadal a crezut că și-a făcut selfie cu Casa Albă, însă fanii i-au spus că a nimerit în altă parte. Gafa spaniolului
articol scris de Digi Sport05.08.2021, 11:32
Rafael Nadal se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, unde participă la Turneul de la Washington.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Numărul trei mondial a și reușit prima victorie pe tărâm american, după ce l-a învins în turul al doilea pe Jack Sock, 6-2, 4-6, 7-6.
Rafael Nadal, gafă pe rețelele de socializare
Ajuns în America, Nadal a făcut un tur al capitalei pe bicicletă. Dorind să imortalizeze momentul, s-a fotografiat cu Capitoliul în spate. Spaniolul a postat selfie-ul pe pagina sa personală de Instagram, însă a menționat că se află la Casa Albă.
Fanii au obsevat imediat greșeala și i-au transmis în comentarii că se află în altă parte, iar Nadal chiar i-a răspuns unuia dintre aceștia, recunoscându-și greșeala.
Rafael Nadal l-a criticat pe Novak Djokovic pentru gestul din finala JO
În al treilea set, la scorul de 2-0 pentru Pablo Carreno-Busta, Novak Djokovic nu a reușit să facă break-ul, moment în care și-a azvărlit racheta la o distanță considerabilă, în tribunele goale. Sârbul nu a primit niciun avertisment, iar după doar două game-uri a aruncat o altă rachetă cu toată forța în fileu, moment în care arbitrul a hotărât să îl avertizeze.
Rafael Nadal l-a criticat pe liderul mondial pentru gesturile făcute și a afirmat că Novak Djokovic "ar trebui să fie un model pentru toți copiii".
"Sunt foarte fericit pentru el (n.r. Pablo Carreno-Busta, care a luat medalia de bronz la JO), dar și pentru Spania. Din fericire, nu erau oameni în tribune și nu s-au întâmplat și alte lucruri (n.r. când Djokovic a aruncat racheta). Se mai întâmplă așa ceva din când în când, dar astfel de momente trebuie evitate.
E foarte important să știi să eviți astfel de situații. Djokovic este un model pentru mulți copii. În definitiv, el este numărul 1 mondial și unul dintre cei mai buni din istoria tenisului. E ciudat că cineva care are succesul lui reacționează în acest fel din când în când. Dar, este foarte competitiv și de aceea are astfel de reacții.", a spus Rafael Nadal, conform Mundo Deportivo.
Etichete: nadal , rafael nadal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...