Rafa Nadal, dezamăgit după eliminare: "Voi munci mai mult!" VIDEO cu cele mai frumoase puncte din meci
03.07.2015, 10:10Spaniolul Rafael Nadal nu şi-a ascuns dezamăgirea după eliminarea în turul secund al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, afirmând însă că va încerca să facă totul pentru a-şi recăpăta forma de altădată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Fostul număr unu mondial, dublu câştigător pe iarba de la Wimbledon, în 2008 şi 2010, a fost învins în patru seturi, 7-5, 3-6, 6-4, 6-4, de germanul Dustin Brown, ocupantul locului 102 în clasamentul ATP, jucător venit din calificări, într-o partidă disputată joi și transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport.
"Este, cu siguranţă, un moment trist pentru mine. Trebuie să accept însă acest lucru, aşa cum am făcut mereu şi să merg înainte. Viaţa continuă, la fel şi cariera mea" a declarat Nadal la finalul partidei.
Campionul iberic, în vârstă de 29 ani, a ţinut să precizeze că s-a pregătit aşa cum trebuie pentru actuala ediţie a turneului de la Wimbledon, unde spera să reuşească o performanţă frumoasă.
"De doi ani, nu am mai avut probleme cu genunchii. Mă prezint la fiecare turneu cu aceeaşi motivaţie şi consider că am făcut totul bine pentru a pregăti acest turneu. Sunt dezamăgit, evident, însă aceasta este legea sportului. Sunt un bun perdant şi ştiu să recunosc atunci când cineva este mai bun decât mine.
Va trebui să muncesc mai mult pentru a schimba această dinamică. Nu ştiu dacă îmi voi mai recăpăta nivelul pe care l-am avut în 2011, însă motivaţia mea este să încerc asta", a adăugat Rafael Nadal, care nu se află la primul eșec în fața lui Dustin Brown.
AGERPRES
Etichete: wimbledon , rafael nadal , digisport , dustin brown , nadal dezamagit dupa eliminare va trebui sa muncesc mai mult
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...