Prima reacție a Simonei Halep după ce a învins-o pe Katerina Siniakova. Cum a reușit să revină în meci
articol scris de Digi Sport21.06.2022, 20:27
Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) s-a calificat în turul secund al turneului WTA 250 Bad Homburg, după ce a învins-o pe Katerina Siniakova (26 de ani, locul 63 WTA), scor 4-6, 6-3, 6-4.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Victoria a fost una în stil caracteristic pentru româncă. Halep a luptat pentru fiecare punct și nu s-a lăsat bătută, iar în final adversara ei a cedat.
Prima reacție a Simonei Halep după ce a învins-o pe Katerina Siniakova
La interviul de după meci, Halep a explicat că victoria se datorează în principal mentalității ei și spiritului său de luptă. Evident, fostul lider mondial nu a uitat să mulțumească publicului pentru sprijin.
"A fost un meci foarte dificil, a jucat foarte bine și mi-a fost greu la început. Dar am luptat până la final, sunt fericită că am câștigat, orice meci e important.
Pur și simplu nu m-am dat bătută, am crezut că pot câștiga, am luptat la fiecare minge și așa am reușit să câștig meciul.
În ultimul timp mi se întâmplă în fiecare meci (n.r. ca adversarele sale să aibă timeout medical), încerc să mă obișnuiesc. Azi a fost foarte bine, nu mi-am pierdut concentrarea, m-am simțit bine că am avut ceva timp între game-uri.
Anul trecut nu am putut juca aici pentru că am fost accidentată. Iubesc oamenii de aici, mulțumesc tuturor, sunteți foarte drăguți cu mine!
Mereu am fost primită frumos aici, este o plăcere să joc aici. Mă bucur că am câștigat și că am o noua șansă să joc aici", a declarat Halep.
- Organizatorii de la Wimbledon au publicat lista capilor de serie, iar Simona Halep a aflat pe ce loc se află.
Simona Halep și-a mărit avantajul la confruntările directe
Simona Halep și Katerina Siniakova s-au înfruntat marți pentru a patra oară, iar românca are avantaj la "directe", 3-1.
Primul meci direct a avut loc la Shenzen, în 2017, iar victorioasă a fost cehoaica, în trei seturi, 6-3, 4-6, 7-5.
Anul următor, în cadrul aceleiași competiții, dar în finală, s-a impus Simona Halep, 6-1, 2-6, 6-0. Precedenta confruntare directă a avut loc la Billie Jean King Cup, în 2019, când Simona Halep a câștigat în două seturi, 6-4, 6-0.
Etichete: simona halep , katerina siniakova , bad homburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...