Patrick Mouratoglou, o variantă mai convenabilă din punct de vedere financiar decât Darren Cahill, pentru Simona Halep
articol scris de Digi Sport08.04.2022, 15:06
Patrick Mouratoglou (51 de ani) este noul antrenor al Simonei Halep (30 de ani, locul 2o WTA), potrivit anunțului făcut de cele două părți la data de 7 aprilie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sportiva din România va beneficia de serviciile celui care a dus-o pe Serena Williams (40 de ani) pe culmile gloriei, iar contractul pare să o avantajeze pe Simona Halep, care îi va plăti francezului mult mai puțin decât lui Darren Cahill (56 de ani), fostul antrenor al jucătoarei de tenis.
Patrick Mouratoglou, mai accesibil decât Darren Cahill
Fostul antrenor al Serenei Williams (40 de ani) va primi 20.000 de euro săptămânal, pentru fiecare turneu la care o va însoți pe Halep. În contract au fost inserate și mai multe bonusuri de performanță, în baza unor criterii precum rezultatele de la Grand Slam-uri sau locul ocupat de româncă în clasamentul WTA, notează ProSport.
Dacă Patrick Moutratoglou o va însoți pe Simona Halep la cel puțin 20 de turnee WTA, acesta se va alege cu suma de 400 de mii de dolari, ceea ce înseamnă semnfificativ mai puțin față de cât îi oferea sportiva din România lui Darren Cahill, fostul antrenor.
Între cei doi tehnicieni ar fi o diferență de 600 de mii de dolari, având în vedere faptul că australianul era remunerat de Simona Halep cu suma de 1 milion de dolari anual.
Mouratoglou va primi și 10-12% din câștigurile încasate de Halep la turnee. Cel mai probabil, primul turneu la care Halep va participa alături de noul ei antrenor va fi cel de la Madrid.
Organizatorii competiției din Spania au anunțat lista participantelor ediției din acest an, programată în perioada 28 aprilie - 7 mai, în direct la Digi Sport, iar Simona Halep este una dintre jucătoarele anunțate.
Mesajul lui Patrick Mouratoglou după ce a devenit antrenorul Simonei Halep
Mouratoglou o va antrena pe Simona Halep în perioada următoare și a anunțat că, înainte de a lua decizia, s-a consultat și cu Serena Williams (40 de ani), cea cu care a colaborat în ultimii ani.
”De astăzi, încep un nou capitol în cariera mea: sunt de acum antrenor full-time al Simonei Halep.
În ultimele opt luni, am realizat cât de mult mi-a lipsit să antrenez. E pasiunea vieții mele și încă simt că am multe de oferit. Simona a venit la Academia Mouratoglou înainte de Indian Wells pentru a se pregăti. Am urmărit câteva dintre sesiunile ei de pregătire, am urmărit-o cum s-a antrenat.
La sfârșitul săptămânii, ea m-a întrebat dacă o pot antrena. Am tot respectul pentru ea, dar nu se punea problema la momentul respectiv.
Câteva săptămâni mai târziu, am avut o conversație cu Serena și ușa s-a deschis pentru mine, cel puțin pe termen scurt, să lucrez cu altcineva. Vă voi ține la curent cu ceea ce urmează”, a transmis Patrick Mouratoglou, pe Twitter.
Etichete: wta , simona halep , patrick mouratoglou , darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...