"În ce relații ai rămas cu Darren Cahill?" Reacția Simonei Halep, după ce australianul a început colaborarea cu Anisimova
articol scris de Digi Sport22.01.2022, 10:49
Simona Halep s-a calificat fără probleme în optimile de finală de la Australian Open, după ce a învins-o pe Danka Kovinic cu 6-2, 6-1, în turul 3.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ce spune Simona Halep despre Darren Cahill
La finalul partidei, sportiva noastră a vorbit despre încheierea colaborării cu Darren Cahill. Simona Halep a fost întrebată în ce reații a rămas cu antrenorul australian.
"Vorbesc zilnic cu Darren și îmi face plăcere acest lucru. Îmi transmite de fiecare dată că sunt în stare să câștig fiecare meci pe care îl joc și mă ajută tare mult încrederea lui. Mi se pare că această colaborare cu Amanda este bună.
Din câte știu eu, nu este antrenorul oficial al Amandei Anisimova, dar consider că o ajută foarte mult. Ieri a jucat foarte bine și are deja câteva victorii foarte, foarte bune, care cu siguranță o să-i dea încredere să meargă mai departe. Este o jucătoare foarte bună", a spus Simona Halep, pentru Eurosport.
De ce s-a încheiat colaborarea dintre Simona Halep și Darren Cahill
Simona Halep (numărul 15 WTA, 30 de ani) a dezvăluit, în luna septembrie a anului 2021, motivele care au condus la despărțirea de antrenorul Darren Cahill (55 de ani) și a explicat de ce australianul a lipsit de la cununia sa cu Toni Iuruc.
”Au fost șase ani plini, deosebiţi. E un om extraordinar. Doar relaţia profesională s-a întrerupt. Anul acesta a fost greu, cu pandemia. Nu a fost acasă deloc nouă luni de zile. Trebuia să stea acasă `off-season`. Cred că s-a uzat un pic partea profesională şi de comun acord am hotărât să ne oprim.
A ajuns la sfârşit relaţia. Am avut un gol în stomac şi el la fel. Mi-a părut rău. Suntem prieteni foarte buni, mă bucur că am câştigat un prieten. Nu a venit la nuntă pentru că soţia lui nu putea părăsi Australia. A rămas că dacă pandemia se va duce la anul, îi aştept cu mare drag (n.r.- la cununia religioasă)”, a spus Simona Halep.
Simona Halep - Alize Cornet, în optimi, la Australian Open
Galerie Foto
Simona Halep, cap de serie numărul 14, a câştigat după doar 64 de minute confruntarea cu Danka Kovinic, scor 6-2, 6-1.
Pentru Halep a fost a opta victorie consecutivă din acest an, după titlul obţinut la Melbourne Summer Set 1. Ea are 14 victorii în ultimele sale 15 meciuri jucate.
Halep şi-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.
Adversara Simonei Halep din optimi va fi franţuzoaica Alize Cornet (32 ani, 61 WTA), care a dispus sâmbătă de slovena Tamara Zidansek cu 4-6, 6-4, 6-2, după ce anterior o eliminase pe Garbine Muguruza, a treia favorită.
Cornet conduce în meciurile directe cu Halep cu scorul de 3-1. Singura victorie a româncei a avut loc în 2013, la Sofia, cu 6-4, 6-4. Cornet s-a impus în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în 2014, la Dubai, a profitat de abandonul Simonei la scorul de 6-1, 1-1, iar în 2015 a câştigat la Madrid, în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3.
Etichete: simona halep , australian open , darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...