Părerea specialistului: unde a arătat Simona progrese uriaşe. Antrenorul Serenei, înaintea finalei
09.06.2018, 09:20Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, este impresionat de evoluţia Simonei Halep de la actuala ediţie a Roland Garros-ului. Mouratoglou a remarcat în special progresul la serviciu al româncei, care va rămâne lider WTA şi săptămâna viitoare graţie victoriei din semifinala cu Garbine Muguruza.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Acest Roland Garros a arătat progrese uriaşe pentru Halep la serviciu. De la agresivitate, la viteză şi plasament. De asemenea, a servit foarte bine în momentele cheie. Înainte, era mult mai chibzuită sub presiune, se simţea în serviciul ei teama. Acum nu mai e cazul, serveşte excelent când are mai multă nevoie. E clar că ea va face tot posibilul pentru a câştiga finala", a spus Mouratoglou, la Eurosport.
Simona Halep a ajuns în a treia finală din carieră la Roland Garros după ce le-a învins pe Alison Riske, Taylor Townsend, Andrea Petkovic, Elise Mertens, Angelique Kerber şi Garbine Muguruza.
Halep (26 de ani) o conduce pe Stephens (25 de ani, 10 WTA) cu 5-2 în meciurile directe, având o victorie chiar la Roland Garros, în 2014, în optimi, cu 6-4, 6-3. Simona Halep a câştigat ambele dueluri directe pe zgură.
Partida dintre Simona Halep şi Sloane Stephens va fi în format live-text pe digisport.ro şi m.digisport.ro sâmbătă, de la ora 16.00.
După Roland Garros, pentru Simona Halep urmează turneele pe iarbă. Liderul WTA va participa la întrecerea de la Eastbourne, ÎN DIRECT la Digi Sport (24-30 iunie).
Etichete: simona halep , halep , sloane stephens , patrick mouratoglou , halep roland garros , halep stephens , halep finala roland garros , mouratoglou halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...