Ostapenko s-a enervat iar pe o adversară: "La un moment dat, cineva a început să tușească". Alte reacții neplăcute ale letonei
09.07.2017, 18:41Actuala ediție a turneului de la Wimbledon este marcată de momente nefericite. După ce Medvedev a aruncat cu bani în arbitru și a fost sancționat de oficiali, apar acuzații grave din partea Jelenei Ostapenko, letona care a învins-o pe Simona Halep în finala de la Roland Garros.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ostapenko (20 de ani) a învins-o pe Camila Giorgi în turul 3, în două seturi, scor 7-5, 7-5, dar a avut câteva reproșuri la adresa adversarei și a celor din boxa acesteia. Campioana de la Paris l-a acuzat pe tatăl lui Giorgi că a tușit intenționat în timpul jocului, pentru a-i deranja concentrarea.
"Vreau să spun este că oamenii din boxa ei erau destul de gălăgioși. A fost puțin dezamăgitor pentru că îmi plac tribunele, atmosfera de aici, îmi place să joc aici. Toată lumea este foarte simpatică. Cei din boxa mea m-au susținut și ei. Dar ai ei parcă strigau înainte ca eu să servesc. Am încercat să mă concentrez, dar la un moment dat, cineva a început să tușească. Mi se pare nesportiv. Când m-am uitat spre boxa Camilei, am fost surprinsă, pentru că era tatăl ei era cel care făcea asta. Nu înțeleg cum oameni atât de familiarizați cu lumea tenisului nu știu să se comporte în timpul meciurilor", a spus Jelena Ostapenko.
Nu este prima dată când Ostapenko reacționează neplăcut la adresa adversarelor. În 2016, la turneul de la Auckland, jucătoarea din Letonia a aruncat racheta de nervi și a lovit un copil de mingi, dar a scăpat de sancțiuni, după ce și-a cerut scuze și a susținut că gestul său nu a fost intenționat.
În același an, dar în SUA, a atacat-o pe Agnieszka Radwanska, despre care i-a spus chiar în timpul meciului propriei antrenoare: "Dacă n-aş comite atâtea erori, aş învinge-o fără probleme. Mi-e silă să joc împotriva ei".
Nici Karolina Pliskova nu a scăpat de criticile Jelenei Ostapenko. Jucătoarea din Letonia a refuzat să reia un meci contra adversarei din Cehia, pe motiv că nu îi convine stilul de joc al acesteia.
Etichete: roland garros , jelena ostapenko , otapenko giorgi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...