Optimism de la managerul lui Halep înaintea finalei. Ruzici: "Va fi la cel mai înalt nivel!"
07.06.2014, 00:52Simona Halep se va afla azi în fața celui mai important moment al carierei sale de până acum. Sportiva din Constanța va disputa prima finală de Grand Slam din carieră, urmând să o întâlnească, de la ora 16:00, pe rusoaica Maria Sharapova, în cadrul ultimului act de la Roland Garros.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Managerul său, Virginia Ruzici, cea care s-a impus pe zgura pariziană în 1978 și a mai disputat o finală în 1980, este convins că reprezentanta României se va ridica la înălțimea acestei clipe.
"Simona e impresionantă, pentru că de la începutul turneului a putut gestiona o anumită stare de nervozitate. Doreşte foarte mult turneul acesta, este visul ei. Și iată că e în finală, câştigând fiecare din cele 6 meciuri de până acum în două seturi", a spus Ruzici.
Aceasta a declarat că a sperat mereu ca o sportivă din România să ajungă din nou în finala de Roland Garros:
"Au trecut mulţi ani de la titlul cucerit de mine, dar știam că se va repeta acel moment. A fost ceva extraordinar, şi eu îmi doream acest lucru. Câştigarea turneului de la Roland Garros este cel mai important lucru pentru un român în carieră, pentru că noi toți am crescut pe zgură. Şi, deşi Simona joacă foarte bine şi pe celelalte suprafeţe, bineînţeles că zgura este suprafaţa ei preferată și își dorește foarte mult acest turneu".
Vorbind de finala turneului de la Madrid, în care Sharapova a câștigat, în luna mai, cu 1-6, 6-2, 6-3, Ruzici a spus:
"Cred că finala de la Madrid îi va folosi Simonei. Şi-a dat seama că este foarte aproape de Sharapova. E bine că a întâlnit-o într-un turneu foarte important, sunt sigură că va fi mai proaspătă decât Sharapova sâmbătă și că are șansele ei. E adevărat, Sharapova are o experiență enormă, a câştigat patru turnee de Grand Slam, e favorită pe hârtie, deși Simona este cap de serie 4, iar rusoaica 7".
Virginia Ruzici a povestit și cum a ajuns să lucreze alături de Simona Halep, pe care a remarcat-o pe vremea când constănțeanca era junioară:
"Am ales să fiu managerul Simonei pentru că m-a impresionat acum șase ani, când a câştigat la juniori turneul de la Roland Garros. Am văzut talentul ei natural, am văzut în ea un potenţial deosebit, mi-au plăcut rapiditatea, deplasarea în teren, calităţile naturale. Are un tenis atipic faţă de celelalte jucătoare, curentul actual fiind un stil bazat pe forță".
Indiferent de soarta partidei de sâmbătă, Simona Halep o va depăși pe Agnieszka Radwanska în clasamentul WTA și va deveni prima sportivă din România ce urcă pe locul 3 în lume. Finala de la Roland Garros va fi transmisă LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro, sâmbătă, de la ora 16:00.
Etichete: optimism de la managerul simonei halep inaintea finalei , smona halep roland garros 2014 , simon halep maria sharapova roland garros , virginia ruzici manager of simona halep , live text simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...