Video&Foto Ons Jabeur a învins-o pe Jessica Pegula și e noua campioană de la Madrid! Tunisianca a scris istorie
articol scris de Digi Sport08.05.2022, 00:12
Ons Jabeur (10 WTA) a învins-o pe Jessica Pegula (14 WTA), scor 7-5, 0-6, 6-2, în finala turneului de categorie WTA 1000 de la Madrid.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sportiva din Tunisia, care a eliminat-o pe Simona Halep în sferturi, a avut nevoie de o oră și 57 de minute pentru a câștiga partida, care a oferit un prim set extrem de echilibrat, în care diferența s-a făcut grație break-ului obținut de Ons Jabeur la 5-5, și alte două acte dominate de câte o sportivă.
Ons Jabeur a învins-o pe Jessica Pegula, 7-5, 0-6, 6-2, și e noua campioană de la Madrid
Setul doi a fost dominat autoritar de americanca Jessica Pegula, care nu a cedat nici măcar un game și a trimis finala în decisiv, unde Ons Jabeur a controlat, și-a cedat serviciul o dată, dar a mai pierdut un singur alt game.
Ons Jabeur și-a adjudecat, astfel, al doilea titlu WTA din carieră, după cel de la Birmingham, din 2021.
Galerie Foto
Sportiva din Tunisia a scris și o pagină de istorie odată cu triumful de la WTA Madrid. Ons Jabeur a devenit prima africancă ce cucerește un turneu de categorie WTA 1000.
De altfel, Ons Jabeur a stabilit un record și după turneul de la Birmingham, la finalul căruia a devenit prima sportivă din Africa ce câștigă o competiție în circuitul WTA.
Etichete: wta madrid , ons jabeur , jessica pegula
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...