Obiectiv în 2015. Nadal vrea să îl depăşească pe Sampras la numărul de trofee majore
04.03.2015, 11:51Rafael Nadal a obţinut la Buenos Aires primul titlu după 9 luni. L-a învins în finală pe prietenul Juan Monaco (6-4, 6-1). Ultimul trofeu pe care îl obţinuse Rafa fusese ediţia din 2014 de la Roland Garros.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cel mai bun jucător de zgură din istorie îl egalase la numărul de trofee majore pe Pete Sampras (14), după victoria de la Paris. Totuşi, ibericul ajuns la 29 de ani mai are de tras pentru a-l ajunge pe liderul la acest capitol, Roger Federer, care are în vitrină 17 titluri de Grand Slam.
"Am 14 trofee de Grand Slam, acelaşi număr ca Pete Sampras. Mi-aş dori să am unul mai mult ca Pete. Voi face tot posibilul să ajung la 15 titluri majore. Cu cât de gândeşti mai puţin la recorduri, cu atât le poţi doborî mai uşor", a declarat Nadal pentru presa din Spania.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Victoria din Argentina i-a adus lui Nadal al 46-lea titlu pe zgură, obţinut după disputarea a 53 de finale, un record în lumea tenisului, pe care îl împarte cu Guillermo Vilas. În acest an, Rafael vrea să îşi treacă în cont al zecelea succes la Openul francez.
"Ar fi cel mai important Roland Garros pentru că este următorul", a spus Rafa, cu zâmbetul pe buze. "Pentru mine, toate cele nouă titluri de la Roland Garros sunt la fel de importante. De câte ori termin învingător un RG, sunt foarte fericit pentru că nu mă gândesc că voi mai putea repeta această performanţă", a adăugat Rafa.
În urma succesului de la Buenos Aires, fostul lider mondial a revenit pe locul trei în clasamentul ATP, depăşindu-l pe Andy Murray.
Clasamentul ATP:
1. Novak Djokovic - 13165 puncte
2. Roger Federe - 9205
3. Rafael Nadal - 5675
4. Kei Nishikori - 5415
5. Andy Murray - 5370
6. Milos Raonic - 4980
7. Stan Wawrinka - 4595
8. David Ferrer - 4535
9. Tomas Berdych - 4340
10. Marin Cilic - 3450
Etichete: rafael nadal , nadal federer , nadal sampras , nadal obiectiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...