O jucătoare din top 100 WTA, suspendată provizoriu pentru dopaj
24.07.2019, 16:55Jucătoarea braziliană de tenis Beatriz Haddad Maia a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitivă la un control antidoping, a anunţat Federaţia internaţională de tenis (ITF), citată de agenţia Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Haddad Maia, cea mai bine clasată jucătoare din ţara sa în ierarhia WTA (locul 99), a fost testată pe 4 iunie, în timpul Openului Croaţiei, descoperindu-se în eşantioanele sale, cu această ocazie, modulatori selectivi ai receptorilor androgenici (SARM), care au proprietăţi similare cu steroizii anabolizanţi, fiind interzişi de Agenţia Mondială Antidoping.
Beatriz Haddad Maia a eliminat-o pe Muguruza la Wimbledon
Brazilianca s-a calificat pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, unde a învins-o în primul tur pe fosta campioană spaniolă Garbine Muguruza.
Ea a fost informată despre rezultatul pozitiv al controlului pe 12 iulie, la opt zile după ce a fost învinsă de britanica Harriet Dart, în turul al doilea al competiţiei de la All England Club. Brazilianca a avut un termen de zece zile pentru a se putea apăra şi a evita continuarea suspendării, însă nu a apelat la această posibilitate, potrivit ITF.
În vârstă de 23 ani, Beatriz Haddad Maia are în palmares opt titluri ITF, însă niciunul cucerit în circuitul WTA, iar cea mai bună poziţie pe care a atins-o în ierarhia WTA a fost locul 58, în septembrie 2017.
Agerpres
Etichete: beatriz hadad maia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...