Video Exclusiv "Nu mi-a venit să cred". Gabriela Ruse, după cea mai mare performanţă a carierei: "Aveam crampe mari"
articol scris de Digi Sport10.07.2021, 18:01
În direct la Digi Sport, Gabriela Ruse s-a calificat în finala WTA de la Hamburg şi a obţinut astfel cea mai mare performanţă din carieră după victoria cu Dayana Yastremska, 2-6, 6-1, 6-4.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Imediat după ultima minge, Gabriela a izbucnit în plâns şi abia şi-a stăpânit emoţiile le interviul de pe teren. Ulterior, românca de 23 de ani a explicat prin ce momente a trecut în drumul spre cea mai mare performanţă a carierei.
Gabriela Ruse: "Nu mi-a venit să cred că am reuşit să câştig meciul ăsta, având în vedere cât de obosită sunt şi ce crampe aveam la un moment dat"
"Nu mi-a venit să cred că am reuşit să câştig meciul ăsta, având în vedere cât de obosită sunt şi ce crampe aveam la un moment dat. Mă bucur foarte mult că sunt în finală şi îmi doresc să fiu bine fizic şi să arăt mâine cel mai bun tenis al meu.
Cu siguranţă că, pentru cei care vin din calificări, e puţin mai greu fizic, dar pe de altă parte, mie îmi place să joc calificări pentru că mă obişnuiesc mai bine cu condiţiile de la turneu. Cred că am avut un şir destul de lung de turnee în care nu am reuşit să fac ce mi-am dorit, nu s-au legat victoriile.
Am muncit destul de mult în ultimul an, dar nu am avut rezultatele pe care mi le-am dorit. Acum am reuşit să găsesc constanţa. Cre d căprimele meciuri au fost mai grele din punct de vedere emoţional, pentru că am trecut printr-o perioadă care m-a afectat puţin pentru că nu îmi mai găseam plăcerea pe teren.
Tocmai de asta sunt foarte mândră de mine, pentru că am reuşit, împreună cu familia şi echipa mea, să ajung din nou la cele mai bune rezultate şi la cea mai mare dorinţă de victorie", a spus Gabriela Ruse pentru Digi Sport la finalul meciului.
Gabriela Ruse, cea mai bună clasare din carieră
După ce s-a calificat în finala de la Hamburg, Gabriela Ruse va urca pe cel mai bun loc al carierei. Dacă la începutul afcestei săptămâni se afla pe locul 198, acum e pe 152 şi şi-a depăşit deja cea mai bună clasare, 159, din decembrie 2020.
Ea are însă şansa de a urca şi mai mult, până pe 133 WTA, dacă va câştiga trofeul. Ruse a explicat de unde a pornit setea ei de performanţă.
"Am avut foarte multe meciuri cu jucătoare din top 100, din top 50, pe care le-am pierdut la două-trei puncte. Cred că m-am maturizat şi m-a jutat foarte mult Fed Cup pentru că mi-a dat un boost de energie, de adrenalină şi de relaxare în acelasi timp.
Mereu m-am gândit, când eram mică, că o să fu o jucătoare de top 10, de top 20, dar odată ce devii profesionistă, îţi dai seama că acest lucru este foarte greu şi trebuie să faci totul pentru tenis, ceea ce la mine s-a văuzt abia în ultimul timp, că am făcut sută la sută.
Fiind o junioară foarte bună, nu am depus mai mult efort să devin o junioară de top 10, iar ajungând la senioare, am crezut că va fi acelaşi lucru. Însă nu este. Trebuie să fii din ce în ce mai serios, perseverent, umil şi cred că rezultatele vin.
După toate cele prin care am trecut şi starea pe care mi-am găst-o aici, sincer, nu vreau să mă mai gândesc deloc la clasament, vreau doar să mă concentrez la meci, să îmi fac treaba cât se poate de bine, pentru că clasamentul şi punctele şi tot ce ţine de experiorul meciului vor veni. Totul pleacă de la ceea ce faci pentru tenis", a precizat Ruse.
Gabriela Ruse, finalistă la Hamburg
Românca de 23 ani a bătut un drum lung până în marea finală. A venit din calificări, iar în sfertuti a obţinut o victorie dramatică după două ore şi jumătate în faţa unei adversare mai bine cotate (27 ani, 48 WTA). La fel şi acum, Ruse, aflată pe locul 198 WTA, a trecut de ucraineanca de pe locul 38 WTA. Dayana Yastremska era şi principala favorită.
- În finală, Gabriela Ruse o va întâlni pe Andrea Petkovic, care a trecut de Jule Niemeier în cealaltă semifinală, scor 7-6, 4-6, 7-5. Finala va fi duminică, de la ora 13:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2.
Pentru calificarea în finală, Ruse şi-a asigurat un cec de 13.224 de euro şi 198 de puncte WTA. Dacă va lua trofeul, Ruse va câştiga cel mai mare premiu din carieră, 23.548 de euro.
Turneul WTA 250 de la Hamburg e dotat cu premii totale de 189.708 euro.
Etichete: gabriela ruse , wta hamburg , finala hamburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...