”Nu face asta!”. Ce a pățit Iga Swiatek la finalul meciului cu Jule Niemeier de la Australian Open
articol scris de Digi Sport16.01.2023, 15:39
Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA), marea favorită de la Australian Open 2023, a început cu dreptul competiția de la Melbourne, victorie 6-4, 7-5 cu Jule Niemeier (23 de ani, 69 WTA).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La finalul meciului care a durat puțin peste două ore, liderul mondial WTA a mers la fani pentru poze și autografe, unde a avut loc un moment care a deranjat-o.
Iga Swiatek, aproape să fie lovită de un fan
Din tribune, un fan a aruncat cu putere o minge de tenis supradimensionată, care a fost aproape să o lovească în față pe Iga Swiatek.
Jucătoarea poloneză a reușit să se ferească la timp și chiar să prindă obiectul în mână, dar l-a atenționat pe suporter.
Galerie Foto
”Nu face asta, nu e în regulă! Nu face asta”, i-a spus Iga Swiatek fanului. Chiar dacă a fost vizibil deranjată, poloneza și-a lăsat autograful pe minge și i-a trimis-o fanului înapoi.
Cu cine va juca Iga Swiatek în turul doi de la Australian Open
În turul doi de la Australian Open, Iga Swiatek va juca împotriva columbiencei Camila Osorio (21 de ani, 84 WTA).
În runda inaugurală, columbianca a reușit să treacă de Panna Udvardy (24 de ani, 89 WTA), scor 6-4, 6-1.
Etichete: australian open , iga swiatek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...