Novak Djokovic - Casper Ruud, finala Roland Garros 2023! Sârbul, la un meci de intrarea în istorie
articol scris de Digi Sport09.06.2023, 23:30
Sârbul Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după o victorie în patru seturi în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Novak Djokovic - Casper Ruud, finala Roland Garros 2023
UPDATE: Jucătorul norvegian Casper Ruud, numărul patru mondial, va juca finala turneului de la Roland Garros pentru al doilea an la rând, după ce l-a învins pe germanul Alexander Zverev, fost numărul doi ATP, cu 6-3, 6-4, 6-0, vineri, în a doua semifinală a competiţiei de Grand Slam.
Ruud, învins anul trecut de Rafael Nadal în ultimul act de la Paris, îl va înfrunta în finala de duminică pe sârbul Novak Djokovic.
Scandinavul a mai jucat o finală de Grand Slam anul trecut, la US Open, când a pierdut în faţa lui Carlos Alcaraz.
Știrea inițială:
Novak Djokovic, primul finalist de la Roland Garros 2023
Novak Djokovic, fost lider mondial, acum locul 3 ATP, s-a impus după trei ore şi 14 minute în duelul cu actualul număr 1 ATP care, după două seturi echilibrate, de un nivel foarte înalt, a acuzat crampe musculare.
Djokovic, care are 36 de ani, a fost la a 12-a lui semifinală la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat de două ori, în 2016 şi 2021, vizează un nou succes pe zgura pariziană, pentru a obţine al 23-lea său titlu de Grand Slam, performanţă pe care niciun alt jucător din circuitul profesionist masculin nu a mai reuşit-o până acum.
Carlos Alcaraz, care are 20 de ani, a fost la prima lui semifinală pe la Roland Garros.
- Cealaltă semifinală îi opune pe germanul Alexander Zverev (27 ATP) şi norvegianul Casper Ruud (4 ATP).
Novak Djokovic, după ce s-a calificat în finală la Roland Garros: ”Îmi pare rău de ghinionul lui Carlos”
”Îmi pare rău de ghinionul lui Carlos. Ultimul lucru pe care îl dorești la acest nivel e să ai crampe. Îmi pare foarte rău pentru el, sper să își revină rapid.
I-am spus la fileu, știe cât de tânăr este. Are timp să revină. E un jucător incredibil, un tip foarte amabil. Merită toate aplauzele, toată susținerea.
Este dificil, nu știa ce să facă, dacă se se retragă sau să continue. Felicitări pentru sprijinul de luptă și pentru că a rămas pe teren până la final. Îl respect mult!
Nici eu nu m-am simțit proaspăt, am mers cap la cap. Apoi a urmat un alt meci, eu am încercat să fiu prezent, concentrat. Știam că se chinuie. Nu trebuia să mă gândesc prea mult”, a spus Djokovic după meci.
Etichete: novak djokovic , finala roland garros , semifinala roland garros , djokovic alcaraz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...