Novak Djokovic, atacat dur după ce a pierdut procesul cu Australia: "Un trișor, un mincinos și un simbol anti-vaccinist"
articol scris de Digi Sport16.01.2022, 09:41
Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP) a pierdut duminică procesul cu statul australian, în urma căruia va fi deportat și va rata participarea la Australian Open.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cei trei judecători repartizați pentru a lua o hotărâre au luat o decizie unanimă, iar ATP a anunțat că sârbul va fi înlocuit pe tabloul principal de Salvatore Caruso (29 de ani, locul 150 ATP).
Piers Morgan, reacție dură după ce Novak Djokovic a pierdut procesul cu Australia
Reacțiile au apărut instant după ce Djokovic a pierdut apelul de duminică. Celebrul jurnalist britanic Piers Morgan nu s-a putut abține și a transmis, probabil, cel mai dur mesaj după decizia Curții Federale.
Morgan l-a acuzat pe Djokovic că nu s-a autoizolat după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19, că a mințit în formularul de intrare în Australia și că ar promova anti-vaccinismul. Mai mult, el a salutat decizia magistraților de a păstra hotărârea ministrului pentru Imigrări, care i-a anulat vineri viza.
"Un trișor al regulii COVID-19, un mincinos al formularului de intrare și un simbol al anti-vaccinismului, Novak Djokovic a pierdut apelul final împotriva deportării și va fi aruncat afară din Australia înainte să poată participa la Australian Open. Bun", a reacționat jurnalistul, pe contul principal de Twitter.
Novak Djokovic a pierdut procesul și va fi expulzat din Australia
Trei judecători i-au respins în unanimitate apelul lui Nole. Ei au susținut că, într-un timp nu foarte îndelungat, va apărea și motivarea deciziei.
Sârbul, care a intrat în Australia pe 5 ianuarie, fără să fie vaccinat împotriva COVID-19 și a fost dus într-un centru de detenție pentru imigranți, a urmărit procesul din biroul avocaților săi, care s-au străduit să aibă pledoarii cât mai argumentate pentru a-i convinge pe cei trei judecători.
Reprezentantul sârbului a subliniat că ministrul imigrării, Alex Hawke, cel care i-a anulat viza liderului ATP, "nici nu a citit documentul primit de la jucător", care îl scutea de vaccin.
Etichete: novak djokovic , australian open , piers morgan , proces djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...