ATP a anunțat cine urmează să-l înlocuiască pe Novak Djokovic pe tabloul principal de la Australian Open
articol scris de Mihai Alecu16.01.2022, 09:24
Novak Djokovic (34 de ani) urmează să fie deportat din Australia, după ce a pierdut procesul și viza de ședere i-a fost anulată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sârbul nu va putea să-și apere titlul de la Australian Open și urmează să fie înlocuit de un "lucky loser".
ATP a anunțat cine îl înlocuiește pe Djokovic la Australian Open
La scurt timp după ce tribunalul din Australia a decis ca viza lui Novak Djokovic să rămână anulată, cei de la ATP au anunțat cine urmează să fie înlocuitorul sârbului pe tabloul principal de la Australian Open, anunță Ben Rothenberg.
Salvatore Caruso, locul 150 ATP, urmează să participe la Australian Open din postura de "lucky loser", anunță sursa citată.
Australian Open trebuie să înceapă luni, pe 17 ianuarie, și urmează să se încheie pe 30 ianuarie.
Decizia în cazul procesului dintre Novak Djokovic și statul Australian
Judecătorul James Allsop a anunțat decizia unanimă a Curții de a respinde apelul lui Novak Djokovic. Astfel, sârbul urmează să fie deportat din Australia și nu va participa la Australian Open. Sportivul va trebui să suporte și cheltuielile de judecată.
Același magistrat a anunțat că motivarea în scris a deciziei urmează să fie publicată luni sau în cursul săptămânii viitoare.
Novak Djokovic a pierdut procesul și va fi expulzat din Australia
Sârbul, care a intrat în Australia pe 5 ianuarie, fără să fie vaccinat împotriva COVID-19 și a fost dus într-un centru de detenție pentru imigranți, a urmărit procesul din biroul avocaților săi, care s-au străduit să aibă pledoarii cât mai argumentate pentru a-i convinge pe cei trei judecători.
Reprezentantul sârbului a subliniat că minstrul imigrării, Alex Hawke, cel care i-a anulat viza liderului ATP, "nici nu a citit documentul primit de la jucător", care îl scutea de vaccin.
Avocat: "Djokovic era împotriva vaccinării chiar înainte de apariția vaccinurilor"
Un alt argument al avocaților lui "Nole" s-a bazat pe faptul că Ministerul Imigrărilor a scos în evidență doar o parte dintr-o declarație mai veche a sârbului, care a lăsat de înțeles că este împotriva vaccinurilor.
Avocații din ambele tabere au atins și un alt subiect extrem de sensibil, acela că faptele lui Djokovic ar putea încuraja mai mulți oameni să nu se vaccineze, ceea ce ar însemna un mare pericol, după spusele avocaților Guvernului.
Însă ceea ce a cântărit foarte greu în decizia finală a fost "istoricul" lui Djokovic. Acesta s-a declarat împotriva vaccinării, iar ulterior, a neglijat sistematic regulile de protecție sanitară. Ba mai mult, el s-a dus la un interviu după ce a fost infectat și chiar și-a scos masca.
Etichete: atp , novak djokovic , australian open , lucky loser , salvatore caruso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...