"Noi nu avem loc în aceeași propoziție cu Rafael Nadal!" Argumentul unui dublu câștigător la Roland Garros
articol scris de Digi Sport16.01.2021, 11:21
Spaniolul Sergi Bruguera, dublu campion la Roland Garros, și-a exprimat opinia despre Rafael Nadal, unul dintre cei mai valoroși jucători din toate timpurile.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bruguera a împlinit azi 50 de ani și a vorbit pentru presa din țara sa despre diferența dintre câștigătorii turneului de la Paris și "Regele zgurii". Rafa a câștigat în toamnă cel de-al 13-lea său titlu pe suprafața roșiatică din capitala Franței și a scris o nouă pagină de istorie.
Sergi Bruguera: "Noi nu avem loc în aceeași propoziție cu Rafael Nadal!"
Fost număr 3 mondial (1 august 1994), spaniolul născut în Barcelona (14 titluri în palmares) s-a impus pentru prima dată la Open-ul parizian în 1993, apoi a făcut dubla un an mai târziu.
"Pentru mine era de necrezut să pot câștiga de două ori trofeul la Roland Garros. Doar cu un trofeu... Și aș fi putut să-mi închei cariera! Aș fi fost mulțumit. Doar șapte sau opt tenismeni au cucerit câte două titluri la Paris, a fost ceva extraordinar pentru cariera mea.
În privința lui Rafa e o altă discuție. Ce a făcut el la Roland Garros e cu totul și cu totul altceva. Noi nu avem loc în aceeași propoziție cu Rafael Nadal", a spus Bruguera.
Rafael Nadal, campion la Roland Garros 2020
Campionul iberic a fost întrebat dacă "poate spune deja că este cel mai mare jucător din istoria tenisului".
"Este discutabil. Cifrele trebuie să fie analizate de persoanele care cunosc istoria tenisului. Sincer vă spun, nu prea contează asta pentru mine. Sunt fericit cu cariera mea. Este clar că azi sunt unul dintre cei mai buni doi jucători de tenis din lume.
Dar, vom vedea ce se va întâmpla cu Novak, ce se va întâmpla cu Roger, când va reveni, ce se va întâmpla cu mine. Dacă totul va fi bine, vom avea timp să ne analizăm carierele atunci când ele se vor încheia. Atunci, cu toate datele, va putea fi dat un verdict clar", a răspuns Rafael Nadal.
Etichete: rafael nadal , roland garros , sergi bruguera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...