Galerie Foto "Niciodată n-am fost băț, m-am asemănat cu ea și la conformație". Andreea Prisăcariu a vorbit despre favorita ei
articol scris de Digi Sport19.01.2021, 11:05
Jucătoarea de tenis Andreea Prisăcariu (20 de ani/ 565 WTA) recunoaște că o admiră pe Serena Williams, una dintre cele mai valoroase exponente ale sportului alb.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tenisul e un sport care necesită mii de ore de anrenament, forță fizică și mentală, dar și stabilirea unei strategii pentru a încerca să urci cât mai repede în elită. Mulți jucători renunță din cauza problemelor financiare întâmpinate, dar cei mai mulți nu-și pierd speranța.
Galerie Foto
După perioada în care s-au remarcat Irina Spîrlea și Ruxandra Dragomir, România a reușit în ultimii 12 ani prin Simona Halep și prin exponentele generației sale să facă un excelent PR tenisului românesc, însă este de văzut și cine va veni din urmă.
Una dintre exponentele noului val e Andreea Prisăcariu, o fată rebelă cu 21 de tatuaje, cu o personalitate puternică, dar și cu ținte îndrăznețe. Specialiștii din tenisul românesc susțin că sportiva în vârstă de 20 de ani e talentată, dar mai are mult de asimilat.
"Niciodată n-am fost băț, m-am asemănat cu ea și la conformație". Andreea Prisăcariu a vorbit despre favorita ei, Serena Williams
Andreea Prisăcariu a vorbit despre jucătoarea sa preferată, vedeta Serena Williams, și e de părerea că se aseamănă și ca stil de joc cu fostul lider mondial.
"M-am asemănat și la conformație cu ea, niciodată n-am fost băț. Agresivă, oarecum arogantă, dar trebuie! N-o să spun că vreau să ajung numărul 1, cum zice toată lumea, că mi se pare o prostie să-ți propui așa ceva. Dar îmi doresc să fac tot ce pot cu talentul pe care îl am", a mărturisit Andreea Prisăcăriu, pentru AS.ro.
Retrasă din timpul turneului de la Roland Garros din cauza unei accidentări la tendonul ahilian, Serena Williams a pornit un program strict de refacere. Are 39 de ani și visează să egaleze recordul de 24 de titluri de Grand Slam, deținut de Margaret Court. Serena (23 de titluri) a pierdut ultimele patru finale jucate în turneele de Grand Slam.
- Citește și Cum a reacționat ”rebela” Andreea Prisăcariu, imediat după ce a fost amenințată și hărțuită online pentru că a pierdut un meci
Cine este Andreea Prisăcariu, jucătoarea de tenis cu 21 de tatuaje
Fostă campioană națională la juniori, sportiva din Iași este o prezență spectaculoasă. Are 21 de tatuaje, fiecare dintre ele cu o semnificație aparte.
”Lupul de pe brațul stâng e animalul meu sălbatic favorit. E împărțit în jumătate: o jumătate e partea mea bună, iar cealaltă e partea rea. Mai am un tatuaj pentru bunica mea, care a decedat în 2013. E un soare, consider că mă protejează de rele. Pe antebraț am tatuaje pentru bunicii mei.
Mai am un mic șarpe pe ceafă. Pe glezne mai am niște stele și o semilună. Mai am o flacără, o coroană. Toate înseamnă câte ceva foarte puternic pentru mine”, explica Andreea, acum câteva luni.
Etichete: serena williams , andreea prisacariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...