Nadal și Federer, la un singur meci distanță de duelul direct din sferturi la US Open
01.09.2013, 11:31Jucătorii din top 5 ATP și-au respectat până acum statutul de favoriți la US Open. Federer, Nadal și Ferrer au avansat fără probleme în turul 4.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Primul a rezolvat extrem de rapid meciul cu Adrian Mannarino, locul 63 mondial, având nevoie de numai o oră și 21 de minute pentru a se impune cu scorul de 6-3, 6-0, 6-2. Cu cinci trofee la Flushing Meadows cucerite în palmares, Federer îl va întâlni în faza următoare pe ibericul Tommy Robredo, numărul 19 mondial.
Spaniolii au deja trei jucători calificați printre cei mai buni 16 din competiție. David Ferrer a avut nevoie de patru seturi pentru a trece de Mikhail Kukushkin. Jucătorul din Kazahstan a comis nu mai puțin de 66 de greșeli neforțate, iar Ferrer a câștigat cu 6-4, 6-3, 4-6, 6-4.
Rafael Nadal si-a dus recordul de invincibilitate pe hard în 2013 la 18 succese consecutive, după ce l-a eliminat pe croatul Ivan Dodig. Spaniolul a terminat disputa în minimum de seturi, 6-4, 6-3, 6-3, și speră să repete performanța din 2010, când s-a încoronat campion la US Open.
În cazul în care Nadal va trece de neamțul Kohlschreiber, iar Federer îl va elimina pe Robredo, cei doi titani ai tenisului se vor înfrunta în faza sferturilor de finală.
Ar fi cea de-a patra confruntare din acest an dintre Rafa și Roger, iar până acum ibericul s-a impus în toate cele 3 - la Indian Wells, Roma și Cincinnati.
Etichete: tenis digi sport , us open 2013 , nadal us open 2013 , fara surprize in intrecerea masculina nadal federer si ferrer , roger federer us open 2013 , ferrer us open 2013
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...