Nadal e sincer înainte de debutul de la US Open: ”Nu vreau să-l întâlnesc pe Federer în semifinale”
29.08.2017, 15:13Înainte de primul său meci de la US Open, Rafael Nadal este sincer. Dacă Roger Federer a spus că ar fi încântat să-l întâlnească pe marele său rival în semifinalele turneului, spaniolul recunoaște că nu și-ar dori ca acest lucru să se întâmple.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Sună foarte bine, dar, în realitate, mi-ar plăcea să joc împotriva unui alt jucător, să fie un adversar cât mai ușor. Știu că voi ați vrea să auziți contrariu și înțeleg că ar fi frumos pentru istoria noastră. Nu am jucat aici într-o finală, dar nu se va întâmpla acest lucru nici în acest an. Finalele sunt mult mai speciale decât semifinalele, în acest caz”, a spus Nadal.
”În orice caz, să-l întâlnesc pe Roger aici, chiar și în semifinale, va fi ceva impresionant, dar așa cum am spus-o, am jucat de multe ori înainte”, a adăugat Nadal.
US Open este singurul turneu de Grand Slam la care Roger Federer și Rafael Nadal nu s-au întâlnit în finală. Acest lucru nu se va întâmpla nici în 2017, întrucât ambii se află pe jumătatea superioară a tabloului, după ce Andy Murray, al doilea jucător al lumii, a ales să se retragă abia după ce tragerea la sorți a fost efectuată.
Scoțianul a fost aspru criticat pentru ceea ce a făcut de fostul mare jucător australian de dublu, Todd Woodbridge. Acesta din urmă a spus că îi pare rău pentru Murray, însă el a ruinat tragerea la sorți, pentru că a ales să-și anunțe retragerea abia după stabilirea tabloului principal. Pe lângă faptul că Federer și Nadal nu se vor putea întâlni în finală, Woodbridge este dezamăgit și pentru că cei doi vor juca de fiecare dată în aceeași zi.
Revenind la Rafael Nadal, acesta este principal favorit la US Open pentru a treia oară, după edițiile din 2008 și 2010. Revenit pe primul loc în lume după mult timp, spaniolul susține că clasamentul a fost mult mai important pentru el în 2008 și în 2013.
”Prima dată a fsot mai important pentru mine decât acum. În 2008, clasamentul a fsot mai important pentru mine decât astăzi, pentru că, cred eu, am făcut multe lucruri minunate, am câștigat multe turnee, am jucat foarte solid și, până atunci, nu mai ajunsesem în acea poziție și cred că, într-o anumită măsură, meritam să fiu numărul 1 atunci. S-a întâmplat și a fost grozav.
M-am bucurat mult și în 2013, bineînțeles, a fost ceva special, după foarte multe accidentări. În acest an vom vedea. Acum sunt foarte fericit de modul în care am jucat întreg sezonul. M-am bucurat aproape la fiecare turneu pe care l-am jucat. Sunt aici la US Open și nu contează dacă sunt sau nu numărul 1. Acum, cel mai mult contează să muncesc și să încerc să fiu pregătit pentru primul meci și să fac un turneu bun”, a mai spus Nadal, care a comentat și noile propuneri de schimbare ale regulamentului, care sunt testate în calificările marilor turnee și în competițiile juniorilor și ale persoanelor cu dizablități.
Referitor la introducerea on-court coaching-ului și a unui cronometru care să le permită jucătorilor o pauză de maximum 25 de secunde între puncte, spaniolul a spus:
”În sport, dacă ai un antrenor, ar fi aiurea să nu te poți folosi de el în cele mai importante momente. Cred că e o schimbare bună. Despre cronometru vă spun un singur lucru: depinde de ce își doresc fanii. Dacă ei vor puncte scurte, iar sportivii să joace fără să gândească și să o facă doar pentru lovituri, poate fi o schimbare bună. Dar dacă ei vor meciuri precum cele jucate de mine cu Novak aici (n.r. - cele trei finale dintre Nadal și Djokovic de la US Open), atunci nu te poți aștepta la un raliu cu 50 de lovituri, iar, în 25 de secunde să fii deja gata pentru următorul punct. Probabil, publicul este mult mai implicat în astfel de meciuri, pentru că punctele sunt aât de lungi. Nu cred că o astfel de schimbare este posibilă pentru un show adevărat”.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: rafael nadal , roger federer , us open , andy murray , regulament , schimbari , todd woodbridge
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...