N-a mai suportat: Jelena Ostapenko a întrerupt meciul de la US Open și a oferit imagini fără precedent
articol scris de Digi Sport03.09.2023, 09:24
Jelena Ostapenko (26 de ani, 21 WTA) a învins-o pe Bernarda Pera (28 de ani, 73 WTA), 4-6, 6-3, 6-3, în turul trei de la US Open.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Meciul a oferit un moment fără precedent la acest nivel, la 4-1 în decisiv, în care protagonistă a fost Jelena Ostapenko.
- Jelena Ostapenko a făcut 80 de greșeli neforțate la US Open, dar ce a urmat a surprins pe toată lumea
- Nici măcar nu s-a uitat la ea! Jelena Ostapenko, "pusă la punct" cu un gest memorabil
Jelena Ostapenko a dat afară din stadion un fan
În timpul game-ului de 5-1, câștigat de letonă pe propriul serviciu, un fan a început să strige când Jelena Ostapenko se pregătea să lovească mingea. Arbitrul de scaun i-a transmis să înceteze, dar bărbatul a considerat că a văzut destule și s-a ridicat pentru a părăsi terenul.
Când a văzut că fanul se pregătește să plece, Jelena Ostapenko a început să-i facă mai multe gesturi din mână și din rachetă pentru a-l ”invita” să părăsească mai repede tribuna, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Jelena Ostapenko: ”A început să urle ca un nebun”
Jelena Ostapenko a vorbit despre moment la conferința de presă.
”Deodată, când serveam, a început să urle ca un nebun. Și nu spunea un cuvânt sau două, ci două-trei propoziții. Evident, arbitrul de scaun i-a zis să tacă. El s-a ridicat să plece, așa că i-am spus și eu să o facă”, a spus Jelena Ostapenko, potrivit Mundo Deportivo.
- Jelena Ostapenko va juca împotriva Igăi Swiatek în optimi la US Open
Nu a suportat înfrângerea: gestul făcut de Jelena Ostapenko, imediat după ce a pierdut cu Sorana Cîrstea la Wimbledon
La precedentul turneu de Grand Slam, de la Wimbledon, Jelena Ostapenko s-a oprit în turul doi, unde a fost învinsă de Sorana Cîrstea.
Letona, așa cum a făcut-o în dese rânduri, nu a acceptat înfrângerea și a făcut un gest gest lipsit de fair-play imediat după meciul cu Sorana Cîrstea.
După ultimul punct al meciului, Jelena Ostapenko nu a așteptat la fileu pentru a-și saluta adversara, așa cum se întâmplă aproape de fiecare dată, și s-a dus direct la arbitrul de scaun, cu care a dat mâna.
În drumul către bancă, Jelena Ostapenko a trecut prin terenul advers și a salutat-o pe Sorana Cîrstea, după ce românca i-a întins mâna, însă a făcut-o fugitiv și nici măcar nu s-a uitat la adversara sa, după cum se poate observa în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Transformarea este totală: cum arată Jelena Ostapenko la șase ani de la marea victorie cu Simona Halep
Jelena Ostapenko a apărut pe teren cu multe kilograme în plus în acest sezon și arată complet diferită față de momentul în care a obținut cea mai mare victorie din carieră, din finala Roland Garros 2017, când a învins-o pe Simona Halep. Imaginile transformării, în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: us open , jelena ostapenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...