Monica Niculescu explică secretul victoriei: "Asta e, pierd setul, mai e unul. Acolo a fost cheia!"
05.07.2015, 12:13Monica Niculescu a reușit o performanță notabilă și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi de Kristyna Pliskova, scor 6-3, 7-5, după o oră și 41 de minute de joc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, visul frumos continuă pentru numărul 48 WTA, care se pregătește acum de duelul cu Timea Bacsinszky. Monica Niculescu a explicat cum a izbutit să treacă peste momentele dificile din setul al doilea, când Pliskova a avut șansa să egaleze situația la seturi în mai multe rânduri.
"Mă gîndeam să pun tot timpul primul serviciu în teren, ceea nu prea s-a întîmplat. Dar la un moment m-am gîndit: asta e, pierd setul, mai e unul şi atunci cînd mi-a trecut prin minte acest lucru, am jucat mai bine. Acolo a fost cheia.
M-am bucurat enorm pentru că nu e uşor să joci pe iarbă cu astfel de fete. A fost foarte greu cu Pliskova, serveşte foarte bine, e stîngace, dădea slice-uri, nu se arunca în minge, venea la voleu, cînd aveam mingi de break, pac!, dădea as.
Eu trebuia să servesc foarte bine, ştiam că în cazul în care nu servesc bine, mi-l pierd. Tot timpul a dat cu 110 mile. Am simţit puţină presiune pe serviciul meu", a spus Niculescu, conform Gazetei Sporturilor.
Sportiva noastră spune că finala recentă în care a ajuns la Nottingham a ajutat-o să fie în formă la Wimbledon.
"Am mai făcut un tur patru la US Open şi mă întrebam cînd o să mai vină altul şi uite că a venit. Mă bucur şi pentru acea finală de la Nottingham, care mi-a dat multă încredere. Sunt foarte fericită", a mai afirmat Monica Niculescu.
Etichete: monica niculescu tenis , niculescu pliskova , victorie niculescu wimbledon , reactii niculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...