Momentul în care Simona Halep s-a gândit să se retragă din tenis. Dezvăluirile româncei
articol scris de Digi Sport27.04.2022, 20:09
Simona Halep (30 de ani, locul 21 WTA) se pregătește pentru debutul în turneul pe zgură de la Madrid, transmis în direct pe Digi Sport. Românca are un nou antrenor, francezul Patrick Mouratoglou.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep: "Am considerat potrivit să mă retrag la 30 de ani"
Fostul lider mondial WTA a dezvăluit, într-un interviu pentru tennismajors.com, că a fost aproape de retragerea din tenis, la finalul anului 2021.
- În 2021, Simona Halep a absentat patru luni, din cauza unor accidentări. Sportiva din Constanța a încheiat sezonul 2021 pe locul 20 WTA, cea mai slabă clasare din 2013 încoace.
- Simona Halep a fost afectată de accidentări în 2021: la umărul drept (Miami, luna martie), la gamba stângă (Roma, luna mai) și la mușchii adductori ai coapsei drepte (Cincinnati, luna august).
Înainte de a începe colaborarea cu Patrick Mouratoglou, Simona Halep își pierduse încrederea că mai poate reveni la cel mai înalt nivel, după problemele medicale.
"La 30 de ani, am crezut că e gata cariera mea și am fost aproape de retragere în acest an. De fapt, a fost anul trecut, după accidentarea suferită. La începutul anului 2022, m-am simțit puțin mai bine, dar nu eram foarte încrezătoare și am crezut că nu voi mai juca tenis.
Apoi am descoperit această academie (n.r. – a lui Patrick Mouratoglou), am simțit că focul s-a aprins din nou, că a revenit pasiunea mea pentru tenis. Am văzut copii care făceau tot ce puteau pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Aveam nevoie de acest lucru, să văd dorința la alți oameni, la copii, pentru a reveni și la mine.
Nu am crezut că voi reveni la același nivel după accidentare, pentru că am lipsit patru luni. N-am mai stat niciodată patru luni departe de tenis și am avut probleme mari anul trecut, m-am chinuit. Totodată, am considerat că vârsta de 30 de ani este potrivită pentru a mă retrage din tenis. M-am gândit mereu la asta, era acolo, undeva, în mintea mea.
Vreau foarte mult să am copii, dar pot să mai aștepte puțin, pentru că am această plăcere de a juca tenis, la care nu vreau să renunț deocamdată", a spus Simona Halep, pentru tennismajors.com.
Simona Halep - Shuai Zhang, în primul tur la Madrid, joi, LIVE VIDEO pe Digi Sport
În primul tur al turneului de la Madrid, Simona Halep va juca împotriva chinezoaicei Shuai Zhang (40 WTA). Meciul va fi programat joi.
Simona Halep a fost cotată cu șanse importante să câștige turneul de la Madrid, mai ales după retragerea liderului mondial WTA, poloneza Iga Swiatek.
În viziunea specialiștilor și a caselor de pariuri, Simona Halep este a doua favorită să câștige Mutua Madrid Open 2022, după iberica Paula Badosa (2 WTA).
Simona Halep a câștigat turneul de la Madrid în 2016 și 2017 și a mai jucat două finale, în 2014 și 2019.
Etichete: madrid , wta , simona halep , retragere , halep , simona halep retragere , patrick mouratoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...