Mladenovic a abandonat din cauza caniculei. Simona Halep a trecut şi ea printr-o situaţie similară
07.01.2018, 10:00Kristina Mladenovic şi-a continuat seria neagră şi la Sydney. Franţuzoaica a ajuns la 14 eşecuri consecutive în circuitul WTA după meciul din primul tur cu o australiancă beneficiară a unui wild card, Ellen Perez, locul 343 mondial.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mladenovic nu a reuşit nici măcar să termine meciul cu Perez. A abandonat în setul al doilea, la scorul de 4-6, 2-4, după o oră şi opt minute de joc, din cauza caniculei din Australia.
"43 de grade, dar probabil că la nivelul terenului au fost 50 atunci când meciul a început. Îmi pare rău pentru fani. Cred că este prima oară în carieră când abandonez în timpul unui meci, ceea ce spune totul", s-a plâns a 11-a jucătoare a lumii pe contul său de twitter.
Temperaturile extrem de ridicate i-au determinat pe organizatori să înceapă ziua de tenis cu o jumătate de oră mai devreme, însă termometrul arăta 39,1 grade Celsius încă de la ora 10.30 şi 44,5 grade la ora 13.00, la scurt timp după ce franţuzoaica a abandonat.
Mladenovic era a cincea favorită a turneului WTA de la Sydney. Jucătoarea în vârstă de 24 de ani n-a mai câştigat de vara trecută, de la finalul lunii iulie, atunci când s-a impus în turul 1 de la Washington contra canadiencei de origine română Bianca Andreescu.
Simona Halep a avut şi ea probleme cu canicula anul trecut. A abandonat în sferturile de finală ale turneului de la Washington din acelaşi motiv, în setul decisiv al partidei cu rusoaica Ekaterina Makarova, din cauza răului provocat de căldură.
32 de grade se înregistrau la ora la care Halep a înfruntat-o pe Makarova.
”Am cerut să mă programeze puțin mai târziu, dar n-a fost să fie. Asta e, nu sunt supărată, sper să mă mai întorc la acest turneu. Mă durea capul şi îmi era puţin rău, astfel că era mai bine să mă opresc”, a spus Simona după partida în care a abandonat la scorul de 2-6, 6-3, 1-0.
Actualul lider mondial s-a plâns de căldură chiar şi la Sydney în urmă cu doi ani, după victoria contra cehoaicei Karolina Pliskova. "Cred că am făcut bine că am rămas concentrată la ultimele game-uri din setul secund și am putut să închei în două seturi. Deoarece vremea a fost destul de călduroasă și era dificil pentru mine să continuu", a spus Halep după succesul din sferturile de finală de la Sydney 2016.
Turneul WTA de la Sydney este transmis ÎN DIRECT de Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: kristina mladenovic , abandon mladenovic canicula , halep abandon canicula , mladenovic caldura sydney
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...