Miza financiară uriașă pentru Bianca Andreescu. Cât va primi sportiva dacă va cuceri trofeul la Auckland
05.01.2019, 11:10Bianca Andreescu va disputa duminica prima finala WTA din cariera și, pe lângă miza sportivă, ultimul act al turneului de la Auckland are și o miză financiară pentru sportiva de origine română.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pentru calificarea in marea finală, Bianca și-a asigurat un cec în valoare 21.400 de dolari, dar suma se va dubla în cazul unui triumf în Noua Zeelanda, premiul pentru învingătoare fiind de 43.000 de dolari.
Ca să ne dam seama ce reprezintă pentru Bianca această sumă, înaintea acestei săptămâni, Bianca Andreescu reusise să strângă până acum 137.507 dolari.
Venus Williams și Caroline Wonziacki, printre "victimele" Biancăi Andreescu
In semifinale, Bianca a trecut de favorita numărul 3, Su-wei Hsieh, scor 6-3, 6-3, după o oră și 22 minute, dar pana la acest meci canadianca reușise sa le învingă pe mult mai celebrele Venus Williams, in sferturile de finala, si Caroline Wozniacki, în optimile de finală.
În finală, Bianca Andreescu o va întâlni pe favorita numîrul 2 și campioana en-titre, nemțoaica Julia Goerges.
"E o jucătoare uimitoare, dar cred că diferenţa se va face în plan mental. O să caut să savurez aceste momente speciale", a spus Bianca Andreescu.
Cum a pierdut-o România pe Bianca Andreescu, noua senzație a tenisului mondial
Mama Biancăi Andreescu dezvăluia cu doi ani în urmă de ce niciodată nu s-a pus problema ca sportiva al cărei idol este Simona Halep să reprezinte țara noastră.
"Nu ne-am gândit la asta. Dacă sunt niște copii talentați, Federația le oferă mult sprijin. Canadienii sunt foarte organizați în tot ceea ce fac. De asemenea, Canada este o țară multiculturală, deci toți au venit de undeva", a spus Maria Andreescu, într-un interviu acordat, în 2017, pentru prosport.ro.
"La inceput, investești ca parinte 100% bani și timp. Dacă un copil se remarcă pentru că este talentat, dacă are rezultate importante și constante, Federația începe să investească foarte mult. Acest sport este foarte scump, costurile se ridică la 250.000 de dolari pe an la acest nivel", a adăugat aceasta.
Bianca Andreescu a început tenisul la 6 ani
Bianca Vanessa Andreescu s-a născut în Canada din părinți români, la 16 iunie 2000. A a început tenisul la Piteşti, la 6 ani, unde a stat la bunici mai bine de doi ani, pentru ca apoi să își continue antrenamentele în Canada. Părinții ei au plecat în Canada imediat ce tatăl ei a primit o ofertă de lucru de acolo, cum a terminat facultatea.
"Eu m-am născut în Canada, dar am început tenisul în România, pentru că mama mea a avut serviciul acolo. A trebuit să ne mișcăm mai mereu, 6 luni în România, 6 luni aici, cam asta a fost", a declarat Bianca Andreescu într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Cele mai mari succese la junioare pentru Bianca Andreescu
La 13 ani a câștigat în Franța, la Tarbes, Les Petite As, competiție considerată un adevărat Campionat Mondial pentru jucătorii de până în 14 ani. Apoi, a cucerit de două ori consecutive titlul la Orange Bowl, cel mai important turneu pentru juniori din lume.
În 2017, a reușit să câștige titlul de dublu la Australian Open, în competiția rezervată junioarelor. În același an a primit și premiul ”Fed Cup Heart”, din partea ITF, pentru performanțele sale din Junior Fed Cup.
Etichete: finala , auckland , bianca andreescu , miza financiara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...