Cel mai întunecat moment din viața Mihaelei Buzărnescu: "N-am ieșit din hotel 3 zile! Eram în depresie!"
articol scris de Digi Sport08.04.2023, 13:20
Mihaela Buzărnescu (34 de ani, 418 WTA) a povestit un moment dificil prin care a trecut în cariera sa de jucătoare de tenis profesionistă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Galerie Foto
Mihaela Buzărnescu: ”A fost groaznic sentimentul”
”Ai avut vreun moment în care te-ai simțit dărâmată?”, a fost chestionată Mihaela Buzărnescu, iar sportiva nu s-a ferit să răspundă.
”Mi s-a întâmplat lucrul ăsta și a fost groaznic sentimentul. Am realizat că avem în carieră mai multe meciuri pierdute decât câștigate. Când am pierdut eu la un concurs pe care îl câștigasem cu un an înainte și am ajuns numărul 20 mondial (n.r. a avut un moment dificil).
În săptămâna aia, nu mi-am apărat punctele, am pierdut în primul tur, eram cu dureri la umăr. M-am dus de pe locul 55 pe locul 135 în săptămâna aceea.
Pentru mine a fost depresie, trei zile n-am ieșit din hotel. A fost groaznic”, a spus Mihaela Buzărnescu, în cadrul unui podcast, pentru canalul de Youtube ”Regend MMM”.
Mihaela Buzărnescu a acumulat până în prezent suma de 2.728.834 de dolari din tenis, adică aproximativ 2.5 milioane de euro.
”Miki” Buzărnescu nu a mai jucat de la începutul lunii august, din cauza accidentării suferite în timpul meciului împotriva Cristinei Dinu de la turneul Challenger de la Iași.
Un singur turneu de simplu a câștigat Mihaela Buzărnescu în carieră, iar locul 20 a fost cea mai bună poziție ocupată în clasamentul WTA, în 2018.
Mihaela Buzărnescu nu s-a ferit de cuvinte: ”Le sugerez tuturor să treacă prin suferință în dragoste”
Ajunsă la 34 de ani, Mihaela Buzărnescu a avut o carieră cu suișuri și coborâșuri, însă presărată de accidentări. Jucătoarea de tenis a dezvăluit însă că a trebuit să facă multe sacrificii până la această vârstă, inclusiv pe plan sentimental.
”Sunt sătulă până peste cap de treninguri și echipamente sportive. Vreau și eu, când pot, să mă îmbrac în haine de stradă, în haine care să mă reprezinte ca femeie.
Oricum mereu mă îmbrac cu ce îmi place. Toți trecem prin suferință. Dacă nu treci printr-o suferință din dragoste, înseamnă că nu știi ce este iubirea, nu știi să iubești.
Este un pas pe care trebuie să îl parcurgem toți și mă bucur că am trecut prin asta. Te cunoști mai bine, te dezvolți mai bine. Le sugerez tuturor să treacă prin asta.
Eu am fost focusată de mică pe tenis foarte mult și atunci viața personală a fost puțin lăsată. Oarecum, am cochetat cu viața personală mai târziu poate decât alte colege”, a spus Buzărnescu, potrivit publicației Ego, la începutul anului.
Galerie Foto
Etichete: mihaela buzărnescu , miki buzarnescu , moment dificil mihaela buzarnescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...