Mihaela Buzărnescu, emoții cu echipamentul la Wimbledon. ”Se vedea totul pe dedesubt”
articol scris de Digi Sport28.06.2022, 18:27
Mihaela Buzărnescu (34 de ani, locul 127 WTA) a explicat de ce a fost nevoită să-și schimbe echipamentul, motiv pentru care a întârziat startul partidei de azi, de la Wimbledon, cu Nastasja Schunk, scor 6-4, 6-2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mihaela Buzărnescu, emoții cu echipamentul la Wimbledon. ”Se vedea totul pe dedesubt”
Galerie Foto
”Miki” a vorbit deschis despre incident.
”Bustiera mea avea prea mult negru și se vedea aici deasupra (n.r - zona bustului) și trebuia să o schimb. Cea albă pe care o aveam eu era prea transparentă și se vedea totul pe dedesubt.
Nu puteam să o port, așa că am împrumutat de la antrenoarea mea, am luat bustiera ei.
Asta e, bine că ne-am descurcat", a declarat Mihaela Buzărnescu, conform Eurosport.
Despre victoria din primul tur, Buzărnescu a spus că a fost extrem de fericită, mai ales că a trecut printr-o perioadă mai grea în ultima vreme.
”Am fost extrem de fericită, mai ales după accidentarea suferită acum câteva zile, când nici nu știam dacă o să pot juca sau nu la acest turneu, și mai ales să fiu în forma în care am fost, după un timp de acomodare scurt. Îmi arată că toată munca mea din ultimele săptămâni și-a văzut roadele astăzi și mă bucur tare mult că am reușit această victorie.
Momentan sunt bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut dureri și că am reușit să îmi ridic nivelul atât de repede, totul este imprevizibil și fac exerciții în fiecare zi, în continuare, de recuperare, ca să pot să vindec zona.
Am o fisură pe menisc, ligamentele colaterale sunt și ele fisurate, așa că am scăpat ca prin minune de a nu fi operată”, a mai spus Buzărnescu.
Etichete: wimbledon , mihaela buzărnescu , buzarnescu wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...