Mihaela Buzărnescu, eliminată de la Lausanne după ce a condus cu 6-1, 5-2
18.07.2019, 15:55Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de franţuzoaica Fiona Ferro cu 6-1, 6-7 (2-7), 5-7, în optimile de finală ale turneului WTA de la Lausanne, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Buzărnescu (31 de ani, 55 WTA), a patra favorită, a câştigat rapid primul set, cu 6-1, în 22 de minute, a condus în actul secund cu 4-1 şi 5-2, dar jocul său s-a rupt şi a fost egalată, 5-5, după care a dus setul in tie-break, unde Ferro a câştigat clar, cu 7-2.
În setul decisiv s-a mers cap la cap până la 3-3, când Buzărnescu a făcut break, dar nu a reuşit apoi să îşi concretizeze serviciul. Ferro a egalat (4-4) şi a reuşit un nou break la 6-5, care i-a adus victoria după două ore şi 21 de minute.
Mihaela Buzărnescu pierduse şi precedentul duel cu Fiona Ferro
În primul set, Buzărnescu a avut procentaj de sută la sută la mingile câştigate cu primul serviciu. Românca a încheiat cu un as şi 5 duble greşeli, în timp ce Ferro a avut 4 aşi şi 9 duble greşeli.
Fiona Ferro (22 de ani, 98 WTA) câştigase şi primul său meci direct cu Buzărnescu, în 2016, la turneul ITF de la Mamaia (25.000 de dolari), cu 6-0, 6-1, în primul tur.
Românca va primi un cec de 3.400 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Etichete: mihaela buzărnescu , fiona ferro , wta lausanne 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...