Mihaela Buzărnescu a câștigat al șaptelea trofeu din 2017 și a întrecut-o pe Sharapova
19.11.2017, 09:25Mihaela Buzărnescu va avea, începând de luni, o clasare mai bună decât cea a Mariei Sharapova, în clasamentul WTA. Românca de 29 de ani a câștigat, duminică, al șaptelea turneu ITF al anului, pe cel de la Toyota și urmează să urce până pe locul 60 în ierarhia mondială.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În finala competiției din Japonia, din categoria $60,000+H, Buzărnescu, principala favorită, a trecut cu 6-0, 6-1, de slovena Tamara Zidansek, în doar 54 de minute.
Datorită acestei performanțe, românca a primit 100 de puncte WTA, care o vor ajuta să urce de pe 68, până pe 60 (cea mai bună clasare a carierei) și 9.119 dolari americani.
Buzărnescu a mai jucat o singură dată împotriva lui Zidansek, într-un ITF la Zawada. Atunci, românca s-a impus cu 7-6(5), 6-4.
Mihaela Buzărnescu a mai câștigat șase turnee ITF în 2017: Hodmezovasarhely, Izmir, Getxo, Versmold, Biarritz și Poitiers. De asemenea, ea a mai ajuns până finală la Woking și Tokyo, a ajuns în premieră pe tabloul principal al unui Grand Slam, după ce a trecut de calificările de la US Open (a pierdut în primul tur în fața lui Wozniacki) și a jucat și semifinalele turneului WTA de la Linz, asta după ce a venit din calificări (a pierdut în fața Strycovei, în penultimul act).
În total, în cariera sa, Buzărnescu are 22 de titluri ITF din 29 de finale.
O singură înfrângere a suferit Buzărnescu în ultima lună, în care jucat 15 meciuri - cea în fața lui Zhang Shuai, de la ITF Tokyo 3.
La începutul anului, Mihaela Buzărnescu se afla pe locul 377 WTA.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: maria sharapova , wta , mihaela buzărnescu , clasament , itf , toyota
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...