Mesajul "războinic" postat de Danka Kovinic înainte de meciul cu Simona Halep
articol scris de Digi Sport21.01.2022, 10:33
Simona Halep (15 WTA) a învins-o pe Beatriz Haddad Maia, 6-2, 6-0, și s-a calificat în turul trei de la Australian Open, unde o va întâlni pe Danka Kovinic (98 WTA), reprezentanta Muntenegrului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mesajul postat de Danka Kovinic înainte de meciul cu Simona Halep
Galerie Foto
Confruntarea este programată sâmbătă, de la ora 03:30, și va fi LIVE TEXT pe digisport.ro.
În turul 2, Danka Kovinic a obținut o victorie istorică: a învins-o pe deținătoarea titlului de la US Open, Emma Răducanu. Aflată pe locul 98 WTA, Danka Kovinic a devenit prima sportivă din Muntenegru care ajunge în turul 3 la un turneu de Grand Slam.
Sportiva de 27 de ani a postat, pe rețelele sociale, un mesaj "războinic" înaintea duelului cu Simona Halep.
"Împreună am scris istorie. Mulţumesc tuturor pentru felicitări şi susţinere, am primit o mulţime de mesaje şi sunt foarte fericită că sunteţi atât de mulţi alături de mine. În două zile, nimic nu mă va opri să încerc să fac totul la fel", a scris Danka Kovinic, pe Twitter.
Simona Halep - Danka Kovinic LIVE TEXT, ora 03:30, în turul trei de la Australian Open
Galerie Foto
În turul 3 de la Australian Open, Simona Halep o va înfrunta pe muntenegreanca Danka Kovinic (98 WTA), sâmbătă, de la ora 03:30, LIVE TEXT pe digisport.ro.
- Întâlnirea dintre cele două sportive va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro. Abonaţii Digi Mobil vor putea urmări întâlnirea şi pe noua Aplicaţie Digi Sport (care poate fi descărcată din Google Play sau din App Store) şi pe siteul digisport.ro.
Kovinic a produs surpriza și a eliminat-o pe britanica de origine română Emma Răducanu (18 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-3.
Simona Halep și Danka Kovinic s-au înfruntat o singură dată, în 2016, la București, pe zgură, în faza sferturilor de finală. Românca s-a impus facil, scor 6-4, 6-2.
Simona Halep speră să câștige în premieră titlul la Australian Open. Cel mai bun rezultat rămâne finala din 2018, pierdută în fața danezei Caroline Wozniacki.
Tamara Zidansek sau Alize Cornet, adversara din optimi
Câștigătoarea meciului dintre Simona Halep și Danka Kovinic o va întâlni în optimile de finală pe sportiva calificată în urma confruntării Tamara Zidansek - Alize Cornet.
Jumătatea de tablou a Simonei Halep a fost simplificată considerabil după meciurile de joi, când, surprinzător, Garbine Muguruza și Anett Kontaveit au fost eliminate de Alize Cornet, respectiv Clara Tauson.
Etichete: simona halep , australian open , danka kovinic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...