Mesajul emoţionant al lui Bacsinszky, după meciul pierdut în faţa României, la Cluj-Napoca
22.04.2018, 18:39România a învins Elveţia cu 3-1 şi s-a calificat în Grupa Mondială I a Fed Cup. Timea Bacsinszky a pierdut meciul cu Irina Begu, din prima zi, şi a fost înlocuită duminică de Patty Schnyder.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După finalul întâlnirii, Timea a postat pe Twitter un mesaj emoţionant, prin care le-a mulţumit românilor pentru atmosfera superbă din Sala Polivalentă.
"Indiferent de situaţie, suntem o echipă fericită. Mulţumim, Cluj, Transilvania şi România pentru primirea extraordinară şi pentru atmosferă.
Mi-am adus aminte de sentimentele trăite la Satu Mare, când îmi vizitam bunicii, de care mi-a fost foarte dor în această săptămână. Voi reveni cu siguranţă", a scris ocupanta locului 46 WTA.
Tatăl Timeei Bacsinszky, Igor, este născut în România, astfel că sportiva și-a petrecut o mare parte din copilărie la bunici, la Satu Mare. Igor Bacsinszky a fost campion de juniori al României, dar a fugit din țară și s-a stabilit în Ungaria în anul 1978. S-a apucat să antreneze în anii ’80, iar în 2002 a fost declarat cel mai bun antrenor de tenis al Elveției. Igor a antrenat-o și pe Timea până la vârsta de 15 ani. În 1981, s-a căsătorit cu unguroaica Suzanne și împreună s-au mutat definitiv în Elveția, acolo unde în 1989 avea să vină pe lume Timea.
"Bunicii mei au fost foarte săraci, dar îmi amintesc că mi-au cumpărat când eram mică doi pui de găină, unul alb și unul negru, ca să fiu fericită când mă joc în grădină. După un an, când au crescut, a venit cineva și a spus că trebuie să îi tăiem ca să facem supă.
Pentru elvețieni a fost șocant când le-am povestit, dar pentru mine este o amintire foarte prețioasă, la fel cum este cea în care stăteam în grădină pe un scaun și îmi făceau duș cu apa dintr-o găleata. Bunicii mei au murit, dar și acum mai știu de zacusca de vinete și de multe alte bunătați. Mă simt binecuvântată că am trăit aceste lucruri. Ei mi-au dat totul și le duc dorul", a spus Timea Bacsinszky la conferința de presă de la finalul meciului cu Irina Begu, cu lacrimi în ochi.
Etichete: romania elvetia , fed cup , romania fed cup , timea bacsinszky , elvetia fed cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...