Mergea, înaintea debutului la Turneul Campionilor: "E competiţia la care te gândeşti din ianuarie"
15.11.2015, 11:28Florin Mergea şi Rohan Bopanna debutează duminică la Turneul Campionilor împotriva celei mai bune perechi din istoria tenisului, cea formată din fraţii Bryan. Jucătorul nostru a recunoscut că prezenţa la Londra este un lucru la care s-a gândit încă de la începutul anului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Este unul dintre cele mai importante turnee ale anului şi este competiţia la care toată lumea vrea să ajungă, încă de la începutul anului, din luna ianuarie", a declarat românul de 30 de ani pentru site-ul oficial ATP.
Mergea are amintiri plăcute cu gemenii americani, pe care i-a învins în acest an în 3 dintre cele 4 întâlniri directe. Două dintre succese au venit la turnee de Grand Slam.
"E plăcut pentru mine să fiu din nou aici, după doi ani. Am devenit o echipă abia în luna aprilie şi unul dintre obiectivele noastre a fost să ne calificăm la Turneul Campionilor. Suntem încântaţi să fim aici, printre cele mai bune 8 echipe ale lumii", a adăugat Rohan Bopanna.
Lista meciurilor dintre Mergea şi fraţii Bryan, în 2015:
1. Mergea/Inglot - Bryan/Bryan 7-6, 6-3, Australian Open, optimi
2. Mergea/Inglot - Bryan/Bryan 7-6, 2-6, 10-8, Dubai, sferturi
3. Mergea/Bopanna - Bryan/Bryan 5-7, 6-4, 7-6, 7-6, Wimbledon, sferturi
4. Mergea/Bopanna - Bryan/Bryan 3-6, 4-6, Washington, semifinale
Meciul Mergea/Bopanna - Bryan/Bryan se va disputa duminică, de la ora 20:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 2.
J. Rojer/H. Tecău - M. Matkowski/N. Zimonjic se va disputa luni, de la ora 14:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.
A şaptea ediţie consecutivă a Turneului Campionilor găzduită de Londra, în O2 Arena e transmisă ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE de Digi Sport în perioada 15-22 noiembrie.
Etichete: florin mergea , turneul campionilor , mergea bopanna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...