Mergea e în semifinale la Shanghai, la prima prezență într-un turneu Masters!
10.10.2014, 11:50Florin Mergea (29 de ani) traversează o săptămână excelentă la Shanghai. În cadrul turneului de dublu, românul face pereche alături de Rohan Bopanna, iar cei doi s-au calificat în semifinale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În cursul dimineții de vineri, Florin și partenerul său de ocazie (sunt la primul turneu jucat împreună) i-au învins pe favoriții numărul 4, foștii finaliști de la Wimbledon, Ivan Dodig și Marcelo Melo.
Mergea și Bopanna au realizat surpriza și au acces în semifinale la prima participare a românului într-un turneu Masters Series! Cu toate că joacă la fiecare competiție de Grand Slam, iar în acest an a ajuns în semifinale la Roland Garros, compatriotul nostru nu jucase niciun meci pe tabloul principal al unei întreceri ATP Masters 1000.
Mai mult, Dodig și Melo erau favoriți în disputa cu Florin și partenerul său, ei fiind și deținătorii trofeului de anul trecut.
Cu toate acestea, Mergea și colegul său au dat peste cap calculele hârtiei și au învins cu 6-4, 3-6, 10-7 și s-au calificat în semifinale.
Pentru un loc în ultimul act, Florin și Rohan vor avea o misiune extrem de dificilă: vor juca împotriva fraților Mike și Bob Bryan, principalii favoriți ai întrecerii și liderii clasamentului ATP.
Mergea, care are două titluri ATP în acest an, cu Marach la Vina del Mar și cu Draganja la Hamburg, își va îmbunătăți considerabil poziția din ierarhia mondială după această performanță.
În prezent pe locul 27, Mergea va primi alături de partenerul său 360 de puncte ATP și un cec în valoare de 60 730 de dolari.
Etichete: florin mergea , mergea bopanna , mergea shanghai , mergea bryan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...