Video Momentul care a făcut-o pe ”rebela” Andreea Prisăcariu să plângă ”trei ore fără oprire”
articol scris de Digi Sport29.11.2021, 18:12
Andreea Prisăcariu a primit porecla ”rebela tenisului românesc” pentru aspectul și atitudinea nonconformiste atât din teren, cât și din afara lui.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Totuși, sportiva de 21 de ani a avut și momente în care a clacat și chiar a izbucnit în lacrimi din cauza unui rezultat, ceea ce s-a întâmplat la finalul lunii iunie, când a pierdut prima finală de ITF 25K din carieră, la Klosters, în Elveția.
Galerie Foto
Meciul care a făcut-o pe ”rebela” Andreea Prisăcariu să plângă ”trei ore fără oprire”
Andreea Prisăcariu a anunțat pe Twitter că tocmai a descoperit un video preluat de pe contul său de Instagram, în care plânge din cauza înfrângerii cu Yiena In-Albon, și a dezvăluit că nu s-a putut opri ”trei ore” din plâns.
”Chiar abia am găsit asta. Îmi amintesc că am plâns trei ore fără să mă opresc după finala aia”, a recunoscut Andreea Prisăcariu.
”Salutări, tuturor, bine ați reveni pe canalul meu. Vreau doar să vă mulțumesc pentru toate mesajele frumoase și pentru toată susținerea din această săptămână. A fost prima mea finală de 25 de mii.
Vă mulțumesc din nou pentru toată susținerea și-mi prezint scuzele că finala asta nu s-a terminat așa cum a trebuit. Voi continua să muncesc și voi reveni mai puternică”, le transmitea Andreea Prisăcariu urmăritorilor, după finala din Elveția.
Andreea Prisăcariu are patru titluri câștigate în carieră
Andreea Prisăcariu a câștigat patru turnee ITF în carieră, însă toate de categorie 15k.
Sportiva din România s-a impus în 2019 în două competiții de la Tabarka, Tunisia, iar în 2021 a câștigat două turnee din Antalya.
În finalul acestui sezon, Andreea Prisăcariu a jucat și în turneul WTA de la Cluj-Napoca, unde a cedat în primul tur de pe tabloul principal la Lesia Tsurenko, 5-7, 2-6.
Etichete: itf , andreea prisacariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un tânăr din județul Cluj a fost oprit de polițiști, în toiul nopții, la volanul unei mașini, deși...