Mats Wilander era convins înainte de suspendarea primită de Simona Halep
articol scris de Digi Sport16.09.2023, 17:13
Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de 4 ani din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea în Tenis (ITIA), în privința cazului de dopaj cu Roxadustat și nereguli în privința pașaportului biologic.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ce spunea Mats Wilander despre suspendarea Simonei Halep
Galerie Foto
Mats Wilander (59 de ani), fost lider ATP, era de părere în urmă cu câteva luni că Simona Halep nu a avut nicio intenție de a se dopa cu Roxadustat și era convins că românca va încerca să-și ”repare” imaginea.
”Sincer, inima mea este alături de Simona Halep. Nu pretind că suntem apropiați, dar cred că o cunosc, am urmărit-o în nenumărate meciuri de-a lungul anilor, i-am luat interviu de câteva ori și as spune că dintre toate jucătoarele pe care le-am întâlnit, ea este una dintre cele despre care cred că nu e posibil să fi făcut ceva intenționat.
Cred că, așa cum a spus, va încerca să își refacă reputația cât se poate. În aceste zile, este posibil ca din întâmplare să te alegi cu ceva în corp de care habar nu aveai, dar cred că nu e un sportiv în lume care să nu știe ce e ok să iei.
Cred că undeva pe drum s-a făcut o mare greșeală, nu pot să îmi imaginez unde. Cred că Simona este o sportivă grozavă și o persoană extraordinară”, a spus Mats Wilander, despre Simona Halep, potrivit Romanian Tennis.
Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj
Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).
ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Grand Slam (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile din paşaportul său biologic (ABP).
Tribunalul independent stabilit de Sport Resolutions s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra, şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa judecătorilor, se arată în comunicatul ITIA.
Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ''violări intenţionale'' ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.
Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.
Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ''puternica opinie'' unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că "probabil dopajul" este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.
Simona Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Sportiva a confirmat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Etichete: simona halep , mats wilander , roxadustat , suspendare simona halep , dopaj simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...