Maria Sharapova a câștigat turneul de la Roma și va urca pe locul 2 WTA. Halep, pe 3
17.05.2015, 17:37Maria Sharapova a câștigat duminică finala turneului de la Roma, 4-6, 7-5, 6-1 contra Carlei Suarez Navarro și de luni va reveni pe locul 2 în clasamentul mondial. Simona Halep, învinsă de Suarez Navarro în semifinale, va ocupa poziția a treia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În finala feminină de la Foro Italico, a treia în ultimii cinci ani pentru Sharapova, rusoaica a avut nevoie de două ore și 35 de minute pentru a se impune în fața jucătoarei din Spania pe care anterior o învinsese în trei dintre cele patru meciuri directe.
A treia finală la Roma a însemnat și a treia victorie în capitala Italiei pentru Sharapova, care a ajuns la 35 de titluri în carieră în circuitul WTA, din 58 de finale disputate. Totodată, este a 21 victorie în ultimele 22 de meciuri disputate în Peninsulă, acolo unde s-a mai impus în finalele din 2011 și 2012.
Victorie pe zgura de la Roma îi mai aduce rusoaicei o performanță statistică, ajungând la 11 titluri pe zgură și egalând astfel recordul Serenei Williams, jucătoarea în activitate cu cele mai multe succese pe această suprafață.
De luni, Maria Sharapova revine pe locul 2 în clasamentul WTA, cu 7.710 puncte, în vreme ce Simona Halep coboară pe locul trei, 7.360 de puncte.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: program digi sport , maria sharapova , digi sport , digisport , program digisport , carla suarez navarro , maria sharapova carla suarez navarro , maria sharapova roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...