Magdalena Frech, optimistă înaintea meciului cu Simona Halep: ”Poate a treia oară va fi cu noroc”
articol scris de Digi Sport01.07.2022, 12:05
Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) va juca în turul trei la Wimbledon în compania polonezei Magdalena Frech (24 de ani, 92 WTA), iar meciul va putea fi urmărit sâmbătă în format LIVE TEXT pe siteul digisport.ro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătoarea din România a trecut în turul secund de belgianca Kirsten Flipkens (36 de ani, 61 WTA), în două seturi, scor 7-5, 6-4 și și-a asigurat un cec în valoare de 147.000 de dolari.
Magdalena Frech, despre meciul cu Simona Halep de la Wimbledon
Magdalena Frech se declară optimistă înaintea meciului cu Simona Halep. Aceasta spune că are o șansă de a câștiga partida din weekend și să meragă în optimile de finală de la All England Club.
”Am jucat deja de două ori, cel mai recent la Australian Open, unde meciul a fost chiar echilibrat. Poate că a treia oară va fi cu noroc și voi fi câștigătoare. Nu mă gândesc că e campioana de la Wimbledon 2019.
Sigur, mi-aș fi dorit o adversară mai ușoară să ajung în turul patru fără probleme. Știu că va fi un meci greu și mă aștept la asta”, a declarat Magdalena Frech, înaintea meciului cu Simona Halep.
Simona Halep - Magdalena Frech, în turul 3 la Wimbledon
Frech le-a învins până acum la Wimbledon pe Camila Giorgi (Italia, locul 27 WTA), scor 7-6, 6-1, și pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, locul 84 WTA), scor 6-4, 6-4.
Magdalena Frech joacă în premieră pe tabloul principal la Wimbledon. Sportiva din Polonia ajunge în premieră în turul 3 al unui turneu de Grand Slam.
Simona Halep și Magdalena Frech s-au mai înfruntat de două ori în circuitul WTA, iar românca s-a impus de fiecare dată. În 2020, pe zgura de la Praga, Halep a câștigat cu 6-2, 6-0, în sferturi de finală. În 2022, în primul tur la Australian Open, Simona s-a impus cu 6-4, 6-3.
Simona Halep este una dintre favorite la câștigarea trofeului pe iarba londoneză, mai ales că numeroase favorite au fost deja eliminate, în frunte cu estona Anett Kontaveit (26 de ani, locul 3 WTA) și Karolina Pliskova (Cehia, locul 7 WTA), finalista de anul trecut.
- Constănțeanca în vârstă de 30 de ani a câștigat turneul în 2019 și a mai jucat o semifinală (2014) și două sferturi de finală (2016, 2017).
- Simona Halep n-a mai jucat la Wimbledon din 2019, în condițiile în care ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. La ediția din 2021, românca era accidentată la coapsă și n-a putut să participe.
Etichete: wimbledon , simona halep , magdalena frech
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...