"La Halep e exact opusul". De ce despărţirea de Adidas poate fi un mare plus pentru Simona
04.02.2018, 12:33Simona Halep a devenit, la Australian Open, primul lider mondial care evoluează în era Open fără un sponsor de echipament sportiv. Performanţa de la Melbourne ar trebui să oprească această situaţie nefirească, sunt de părere jurnaliştii de la forbes.com.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Halep a ajuns într-o ipostază mai puţin obişnuită după ce le-a solicitat celor de la Adidas un contract de două milioane de euro pe an. Germanii au refuzat-o, astfel că la finalul lui 2017 s-a încheiat colaborarea dintre cele două părţi.
Simona a fost nevoită să improvizeze şi a purtat la Melbourne o rochiţă roşie, comandată la începutul anului în China. Aceasta i-a purtat noroc, ţinând cont că Halep a atins finala de la Australian Open, după cel mai solid turneu de Grand Slam al carierei.
"De obicei, când o jucătoare rămâne fără un sponsor, acest lucru se datorează lipsei de rezultate. La Halep e exact opusul. Cu performanţe excelente după US Open 2017, Simona s-a despărţit de Adidas după ce a cerut o mărire a contractului. Acest lucru s-a transformat într-o situaţia mai puţin obişnuită: la Australian Open, românca - numărul unu mondial la acel moment - s-a afişat fără sponsor. Dar modul în care a jucat şi faptul că a reuşit o nouă finală de Grand Slam îi vor asigura fără îndoială un contract bun înainte de următorul turneu de Mare Şlem", notează forbes.com.
Simona Halep mai are, potrivit informaţiilor Digi Sport, foarte puţin timp de aşteptat până va semna cu noul sponsor tehnic. Românca de 26 de ani are două oferte foarte importante, ambele depăşind două milioane de euro pe an.
Cele două firme care luptă cot la cot pentru a obţine semnătura finalistei de la Australian Open sunt Under Armour şi New Balance. E de aşteptat ca Simona să ia o decizie în următoarele zile, chiar înainte turneului de la Doha (12 - 17 februarie).
Tot răul spre bine
Faptul că Simona a evoluat fără sponsor la primul turneu de Grand Slam al anului îi va aduce foarte probabil campioanei noastre o serie de avantaje. În primul rând, cazul său a fost mediatizat de presa din întreaga lume, situaţia fiind una extrem de neobişnuită. În al doilea rând, în negocierile purtate până acum cu diferiţi sponsori, fostul număr unu mondial a arătat că e extrem de hotărâtă asupra condiţiilor pe care le vrea, astfel că nu lasă loc la compromisuri.
Dar, poate mai important, parcursul sportivei din Constanţa a impresioant. Accidentată în primul tur, cu Aiava, ea a strâns din dinţi şi a reuşit să se impună, în ciuda durerilor evidente. Apoi, sâcâită de accidentare, Halep a câştigat două partide thriller: 15-13 în decisiv cu Lauren Davis şi 9-7 cu Angelique Kerber. Performanţe care i-au adus un capital de imagine important şi care au adus-o în prim planul tuturor buletinelor de ştiri de pe mapamond.
Etichete: halep , halep tenis , halep adidas , halep sponsor , sponsor halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...