Video Karolina Pliskova a câştigat turneul de la Eastbourne. Al doilea succes al carierei pe iarbă
01.07.2017, 17:15Karolina Pliskova a servit excelent şi nu i-a dat nicio şansă Carolinei Wozniacki în finala de la Eastbourne, unde s-a impus cu 6-4, 6-4. Două break-uri i-au fost suficiente cehoaicei pentru a face diferenţa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
A treia în clasamentul WTA, Karolina Pliskova şi-a respectat statutul de favorită în finala de la Eastbourne. Jucătoarea din Cehia a învins-o în două seturi pe Caroline Wozniacki, cea care trecuse de Simona Halep în sferturi.
Mai proaspătă după abandonul adversarei din semifinale, Johanna Konta, Pliskova a jucat fără greşeală în faţa danezei, locul 6 WTA si câştigătoare la Eastbourne în 2009.
Noua campioana a facut câte un break în fiecare set şi s-a impus cu 6-4, 6-4, după o oră şi 22 de minute de joc.
Pliskova a reuşit astfel să câştige trofeul pe care anul trecut l-a scăpat printre degete, în finala cu Dominika Cibulkova.
"Am sperat ca anul acesta să pun mâna pe trofeu şi sunt fericită că am reuşit", a declarat noua campioană de la Eastbourne, la finalul meciului.
"Este a patra finală a mea din acest an şi a patra pierdută. Mi-ar fi plăcut să fi câştigat azi, dar poate a cincea va fi cu noroc", a spus Wozniacki.
Karolina Pliskova este a treia jucătoare din Cehia care câştigă turneul de la Eastbourne, după Jana Novotna şi Helena Sukova.
Este doar al doilea turneu câştigat pe iarbă de Pliskova, după succesul din 2016 de la Nottingham.
Etichete: video , eastbourne , karolina pliskova , caroline wozniacki , wta eastbourne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...