Jumătate de tablou dificilă pentru Halep, la Doha. Niculescu a fost şi mai ghinionistă
19.02.2016, 21:50Simona Halep, cap de serie numărul doi la Doha, şi-a aflat în această seară partea de tablou din care face parte la competiţia din Qatar, transmisă în direct de Digi Sport 2.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Campioana noastră vrea să îşi ia revanşa la Doha pentru parcursul slab din ultimul timp (are cea mai neagră perioadă din ultimii trei ani, cu 4 din ultimele 5 partide pierdute). Totuşi, misiunea va fi una destul de complicată, sorţii rezervându-i adversari tari încă din start.
Beneficiind de statutul de cap de serie numărul doi (principala favorită e germanca Angelique Kerber, câştigătoarea de la Australian Open), Simona nu va evolua în primul tur. În manşa secundă, însă, o va aştepta, foarte probabil, Caroline Garcia. Franţuzoaica e în mare formă, ajungând până în semifinalele competiţiei de la Dubai.
Dacă va accede în turul trei, Halep va avea parte de alt adversar complicat, fie că numele lui va fi Caroline Wozniacki sau Daria Gavrilova.
Mai jos ai tabloul complet al jumătăţii lui Halep
Pe aceeaşi jumătate cu Simona se află şi Monica Niculescu, care a fost şi mai ghinionistă. "Bum-Bum" Lisicki e adversara din primul tur, însă sportiva din Slatina a demonstrat că poate să o incomodeze vizibil pe nemţoaică cu stilul său de joc. Dacă va trece în turul secund, Monica va avea probabil parte de o confruntare cu Jelena Jankovic, în timp ce un al treilea tur i-o va scoate aproape sigur în faţă pe Agnieszka Radwanska.
De notat că duelul cu Lisicki prefaţează confruntarea dintre echipele celor două ţări din Fed Cup (16-17 aprilie, la Cluj-Napoca, în baraj pentru Grupa Mondială). Monica (28 ani, 37 WTA) şi Sabine (26 ani, 32 WTA) sunt la egalitate la duelurile directe, 3-3. Germanca a câştigat ultimele două partide.
Germanca Angelique Kerber, câştigătoarea turneului Australian Open de anul acesta, este principala favorită la Doha, unde Simona Halep a cucerit titlul în 2014, după o finală chiar cu Kerber (6-2, 6-3). Anul trecut românca nu a participat, titlul revenind cehoaicei Lucie Safarova.
Turneul de la Doha va avea loc în perioada 22 - 28 februarie 2016 şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2.
Etichete: halep , halep niculescu , tablou doha halep niculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...