John McEnroe și Boris Becker dau verdictul în privința lui Roger Federer: ”Nu va mai câștiga niciodată!”
articol scris de Digi Sport13.07.2021, 15:11
Novak Djokovic i-a egalat în acest weekend pe Roger Federer și Rafa Nadal la numărul de trofee de Grand Slam din vitrină - sârbul a triumfat la Wimbledon și a ajuns la 20 de titluri, la fel ca rivalii săi.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Iar fostul mare jucător și actual comentator, John McEnroe, crede că Nole va fi cel mai mare din istoria tenisului.
”A jucat mai bine ca niciodată. Cred că va mai cuceri cel puțin 4-5 turnee de Grand Slam, depinde acum și de starea lui de sănătate, de accidentări.
Acum este cel mai bun, știe ce vrea, poate scrie istorie și poate face asta în pofida presiunii.
Presiunea constă în faptul că vrea să doboare toate recordurile. Dar Djokovic este capabil să joace cel mai bun tenis din acest moment.
În schimb, Roger Federer nu va mai câștiga vreodată vreun Grand Slam, va rămâne cu 20 de trofee. Rafa ar mai putea câștiga unul, iar Djokovic vreo 4-5”, a declarat campionul american.
Boris Becker: ”Nu cred că-l com mai vedea pe Federer la Wimbledon”
Și Boris Becker este sceptic în privința lui Roger Federer, cel care a părăsit Londra în sferturi.
”Eu cred că Roger Federer meditează asupra a ceea ce s-a schimbat în ultimul an în tenis.
Intuiția îmi spune că nu-l vom mai vedea la Wimbledon vara viitoare. Ced că ceea ce i s-a întâmplat acum a fost un șoc.
Djokovic este singurul din Big Four care a rămas în picioare. Ceilalți 3, Andy Murray era de mult pus între paranteze, au multe lucruri care i-au pus pe gânduri, și cred că urmează schimbarea de generații”, a fost opinia germanului.
Etichete: novak djokovic , roger federer , rafa nadal , boris becker , john mcenroe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...