Irina Begu și Nadia Podoroska s-au calificat în optimile de finală de la Roland Garros
articol scris de Digi Sport05.06.2021, 15:38
Perechea româno-argentiniană Irina Begu/Nadia Podoroska s-a calificat în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, sâmbătă, la Paris, după o victorie în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-3, în faţa japonezelor Shuko Aoyama/Ena Shibahara.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Begu şi partenera sa au obţinut victoria după două ore şi 13 minute în faţa favoritelor numărul patru ale probei.
Begu și Podoroska, în optimile de finală de la Roland Garros
În primul set, niponele au condus cu 4-2, dar Begu şi Podoroska au reuşit să întoarcă scorul şi să se impună cu 7-5. Japonezele au dominat actul secund, adjudecat cu 6-3, după ce au avut 5-1 la un moment dat. În decisiv, Begu şi Podoroska s-au desprins la 4-1, după trei ghemuri consecutive, păstrându-şi avantajul break-ului până la final (6-3).
Begu şi Podoroska şi-au asigurat un cec de 29.325 de euro şi 240 de puncte WTA la dublu.
În optimi, Begu şi Podoroska vor juca împotriva franţuzoaicelor Clara Burel şi Chloe Paquet, care au dispus în turul al doilea de Raluca Olaru şi Nadia Kicenok.
Sâmbătă, în optimi, Monica Niculescu şi letona Jelena Ostapenko vor juca împotriva cehoaicelor Karolina Pliskova/Kristyna Pliskova.
Agerpres.
Etichete: roland garros , irina begu , nadia podoroska
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...