Video Irina Begu - Bernarda Pera 2-6, 6-4, 2-6. România rămâne cu o singură reprezentantă la Wuhan
articol scris de Digi Sport07.10.2024, 17:43
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Bernarda Pera cu 2-6, 6-4, 2-6, luni, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.221.715 dolari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Begu (34 ani, 100 WTA) s-a înclinat în ziua în care a revenit în top 100 după o oră şi 16 minute.
Irina Begu, eliminată de la WTA 1000 Wuhan. România mai are o singură reprezentantă în proba de simplu: Jaqueline Cristian
Pera (29 ani, 95 WTA) a reuşit să câştige primul său duel cu Begu, deşi a comis 8 duble greşeli. Irina Begu s-a ales cu un cec de 14.846 dolari şi 10 puncte WTA.
În primul tur la dublu, Jaqueline Cristian şi Kamila Rahimova, reprezentanta Rusiei, au fost întrecute de chinezoaicele Qianhui Tang/Xiyu Wang cu 6-2, 6-1.
Învinsele vor fi recompensate cu 9.128 de dolari şi 10 puncte WTA la dublu.
Jaqueline Cristian a primit un wild card pentru tabloul de simplu şi va juca în primul tur contra columbiencei Camila Osorio.
La dublu, Monica Niculescu face pereche cu Cristina Bucşa (Spania), urmând să le înfrunte în prima rundă pe favoritele numărul opt, Demi Schuurs (Brazilia)/Luisa Stefani (Brazilia), potrivit Agerpres.
VIDEO Irina Begu, eliminată de la WTA 1000 Wuhan
Etichete: irina begu , wuhan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...