Video Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu au obţinut victorii la Phillip Island Trophy
articol scris de Digi Sport13.02.2021, 16:10
Irina Begu s-a calificat în turul 2 al turneului Phillip Island Trophy (WTA 250), care are loc la Melbourne şi e dotat cu premii totale de 235.238 dolari americani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În direct pe Digi Sport 2, Irina Begu a învins-o pe argentinianca Nadia Podoroska, în două seturi simetrice, 6-3, 6-3.
Irina Begu a învins-o pe Podorska, 6-3, 6-3, şi o va întâlni pe Ana Blinkova
Begu (30 ani, 74 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 22 de minute, reuşind să fructifice a opta sa minge de meci.
Irina a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar a fost egalată (2-2). Begu a făcut un nou break şi s-a desprins la 4-2, încheind setul pe serviciul adversarei (6-3).
În actul secund, Podoroska (24 ani, 45 WTA), cap de serie numărul 12, a condus cu 1-0 şi 2-1, dar două noi break-uri reuşite de Begu a dus scorul la 5-2 în favoarea româncei. Irina a ratat patru mingi de meci la 5-3, dar a reuşit în cele din urmă să îşi facă serviciul şi să încheie cu a opta minge de meci (6-3).
Argentinianca a câştigat primul lor duel, anul trecut, în primul tur la Linz, cu 6-4, 6-4.
Begu şi-a asigurat un cec de 1.900 dolari americani şi 16 puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe rusoaica Ana Blinkova. Fiecare are o victorie în meciurile directe, Irina în 2019, în optimi, la Hobart, cu 4-6, 7-6 (2), 6-2, iar Blinkova (22 ani, 63 WTA) în acelaşi ani, în primul tur la Ilkley (Marea Britanie), pe iarbă, cu 6-2, 6-3.
Ana Bogdan - Anastasija Sevastova 4-6, 6-3, 6-3. Mihaela Buzărnescu - Chloe Paquet 6-2, 6-4, în calificări
Tot sâmbătă, în direct pe Digi Sport 4, Ana Bogdan (28 ani, 96 WTA) a învins-o în primul tur pe letona Anastasija Sevastova (30 ani, 53 WTA), cap de serie numărul 14, cu 4-6, 6-3, 6-3, urmând să joace în runda a doua cu învingătoarea dintre Christina McHale (SUA) şi Zarina Dias (Kazahstan).
Patricia Ţig (26 ani, 56 WTA) va juca în primul tur la Phillip Island Trophy contra unei adversare venite din calificări, ucraineanca Lesia Ţurenko (31 ani, 149 WTA), acesta fiind prima lor confruntare.
Mihaela Buzărnescu (32 ani,138 WTA) s-a calificat pe tabloul principal după ce s-a impus în faţa franţuzoaicei Chloe Paquet (26 ani, 187 WTA), cu 6-2, 6-4.
Ea şi-a asigurat un cec de 1.400 dolari americani şi 13 puncte WTA. În primul tur o va înfrunta pe elveţianca Jil Teichmann (23 ani, 58 WTA), anunţă Agerpres.
Etichete: mihaela buzărnescu , irina begu , ana bogdan , phillip island trophy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...