Video Irina Begu - Alexandra Eala 6-2, 7-5, în turul 1 la Miami. Românca a luat în ambele seturi 6 game-uri la rând
articol scris de Digi Sport21.03.2023, 18:55
Irina Begu (32 de ani, 34 WTA) a avut o partidă mai complicată decât se aștepta cu Alexandra Eala (17 ani, 219 WTA), în turul 1 al turneului WTA de la Miami.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Irina Begu - Alexandra Eala 6-2, 7-5, în turul 1 la Miami
Românca a fost condusă în ambele seturi, dar a câștigat câte 6 game-uri la rând în amândouă. În ciuda vârstei fragede, filipineza a fost aproape de a trimite meciul în set decisiv, dar experiența lui Begu și-a spus cuvântul.
Begu a profitat și de erorile mai multe ale lui Eala, chiar dacă jucătoarea de pe locul 219 a avut 5-1 în setul secund. A ratat însă 5 mingi de set. Astfel, după această victorie, Begu o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng în turul al doilea.
Alte două românce se află pe tabloul de simplu în Florida, Sorana Cîrstea, care o va întâlni în primul tur pe mexicanca Fernanda Contreras Gomez, şi Ana Bogdan, care o va înfrunta în runda inaugurală pe americanca Robin Montgomery.
LIVE VIDEO Irina Begu - Alexandra Eala, în primul tur la WTA Miami
UPDATE 18:58 Irina Begu - Alexandra Eala 6-2, 7-5. În setul secund, Irina a revenit de la 1-5 și a câștigat 6 game-uri la rând, la fel ca în primul set. O oră și 50 de minute a durat partida în care Begu a avut 4 ași, față de niciunul al adversarei. În turul 2, Begu o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng.
UPDATE 18:42: Irina Begu - Alexandra Eala 6-2, 4-5. Cel mai lung game al meciului a avut "de toate". După ce Eala a bifat a cincea dublă greșeală, ea a avut cinci mingi de set, dar nu a profitat. De cealaltă parte, românca a reușit să ia game-ul din a cincea posibilitate de break. A reușit-o și a câștigat 3 game-uri la rând.
UPDATE 18:11: Irina Begu - Alexandra Eala 6-2, 1-4. Filipineza servește mai bine și are o diferență surprinzătoare în acest set.
UPDATE ora 17:42: Irina Begu - Alexandra Eala 6-2. Românca și-a revenit, câștigă șase game-uri la rând și închide setul în 33 de minute, pe propriul serviciu.
UPDATE ora 17:30: Irina Begu - Alexandra Eala 3-2. După ce a fost condusă cu două game-uri, Irina Begu revine și câștigă trei game-uri la rând. Românca punctează superb cu forehand-ul în lung de linie și ăncheie game-ul 5 cu break, pe greșeală a adversarei,
UPDATE ora 17:08: Începe meciul. Eala servește prima.
Știrea inițială:
Irina Begu se duelează în primul tur la Miami cu fosta câștigătoare a turneului de junioare US Open 2022. În mod evident, ținând cont de vârsta sportivei din Filipine, va fi prima confruntare directă între Irina Baegu și Alexandra Eala.
Dacă o va învinge pe Eala, Begu o va întâlni apoi pe chinezoaica Qinwen Zheng (23 WTA).
Galerie Foto
- Miami Open e programat în perioada 21 martie - 2 aprilie, pe hard, și oferă premii totale în valoare de 8.8 milioane de dolari. Campioana en-titre este poloneza Iga Swiatek.
Celelalte românce de la WTA Miami
Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 74 WTA) o va întâlni în runda inaugurală pe jucătoarea mexicană Fernanda Contreras Gomez (25 de ani, 179 WTA).
Dacă va ajunge în turul doi, Sorana va da peste Caroline Garcia (locul 4 WTA). Românca a învins-o pe franțuzoaică la Indian Wells.
Ana Bogdan (30 de ani, 60 WTA) va debuta la Miami împotriva americancei Robin Montgomery (18 ani, 193 WTA), beneficiară a unui “wild card”.
În cazul unei victorii, românca va înfrunta o altă americancă, Madison Keys (21 WTA).
Etichete: irina begu , wta miami , irina begu miami , alexandra eala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...