Exclusiv Irina Begu a dezvăluit cum a revenit contra Karolinei Muchova şi şi-a analizat următoarea adversară
30.05.2019, 19:03Irina Begu a dezvăluit cum a reuşit să treacă peste debutul ratat de meci contra cehoaicei Karolina Muchova şi s-a calificat în turul al treilea de la Roland Garros. Românca a pierdut cu 1-6 primul set, însă s-a impus în următoarele cu 6-3, 6-4.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am avut un prim set foarte slab, am fost foarte lentă, dar mă bucur că am reușit să revin ulterior, am rămas pozitivă, am schimbat un pic tactica, am devenit mai agresivă, am luptat pentru fiecare punct și în cele din urmă mi-a ieșit. Muchova e o adversară foarte bună, cu un viitor important în circuit, mă bucur că am câștigat", a declarat românca, în exclusivitate pentru corespondentul Digi Sport, Sebastian Perju.
Irina Begu va juca în turul 3 contra Amandei Anisimova
Begu a analizat şi partida din turul următor, contra uneia dintre noile senzaţii ale circuitului WTA, Amanda Anisimova.
"O știu pe Anisimova, n-am jucat contra ei, dar am urmărit niște meciuri. Voi încerca să fac o tactică bună alături de antrenorul meu. Știu că ea joacă foarte plat, servește bine, așa că o să încerc să lungesc punctele și să variez foarte bine", a mai spus Begu, aflată înaintea turneului pe locul 116 WTA.
Partida din turul 3 de la Roland Garros, dintre Irina Begu şi Amanda Anisimova, va fi primul duel direct dintre cele două.
Etichete: irina begu , amanda anisimova , karolina muchova , roland garros 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...