Foto Coșmarul vieții pentru Diana Bulimar. ”N-aveam deloc apă, furnici peste tot, fără ușă la baie / Nu e nici curent”
articol scris de Digi Sport29.12.2024, 11:07
Diana Bulimar (29 de ani), fosta mare campioană la gimnastică, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012 în proba pe echipe, are parte de un adevărat coșmar în Zanzibar.
Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
În prezent, Diana Bulimar a devenit antrenoare la nivel de copii, precum fosta sa colegă Larisa Iordache.
Galerie Foto
Fosta sportivă a dorit să petreacă trecerea dintre ani la mare și la plajă, alături de logodnicul Radu Dumitrache, numai că pe insula situată lângă coasta de est africană a întâmpinat probleme total neașteptate.
”Cum ar spune românul: 'Peștele de la cap se împute'. Momentan suntem într-o situație dificilă, este o poveste lungă, care a început de când am aterizat în Zanzibar. Ni s-a spus că hotelul nostru nu este gata și că ne cazează la altul 1-2 zile, până este gata.
Am fost de acord, hotelul arăta bine, ajunseserăm și după 15 ore de zbor așa că nu ne-am pus semne de întrebare.
Însă ieri, când am venit la 'hotelul' nostru, nu era hotel DELOC! Vreo 30 de muncitori puneau la 'punct' camerele care, sincer, nu cred că vor fi gata prea curând. N-aveam deloc apă, furnici peste tot, fără ușă la baie, fără electricitate decât la o priză și top of the cake (n.r. - cireașa de pe tort), dimineața asta am văzut că mi-a 'dispărut' costumul de baie pus la uscat.
Momentan nu voi da numele hotelului pentru că ownerii (n.r. - proprietarii) sunt drăguți și pare că încearcă să ajute, doar că în ultimele 24 de ore am auzit doar cuvinte frumoase, dar nu și fapte.
Așadar, nu suntem genul de persoane care cerem mult de la o cazare, dar atunci când dai niște bani te aștepți ca locul să arate ca în poze. Probabil că vom pleca astăzi... cer și opinia voastră, dacă ați mai trecut prin așa ceva și ce ar fi de făcut”, a fost mesajul postat de Bulimar, pe social media.
După o perioadă, nu foarte lungă, Diana Bulimar a revenit cu detalii noi din ”coșmarul Zanzibar”.
”Nu e nici curent. E curent, nu e curent... s-a făcut un refund (n.r. - rambursare) total, deci bănuiesc că oamenii înțeleg că nu e de stat aici. Nu, nu. Întrebarea este la noi, ce facem, dacă găsim o altă cazare sau plecăm acasă. Radu vrea acasă, eu vreau să mai stăm”, a mai postat Diana, completată de Radu.
”Eu nu mai am niciun chef de vacanță, nu mai există vacanță pentru mine în momentul ăsta”, a fost și reacția logodnicului, care spune totul despre atmosfera din Zanzibar.
Suma primită de Diana Bulimar de la stat în fiecare lună
Pentru performanțele din carieră, Diana Bulimar încasează din partea statului o rentă viageră. Este vorba despre 6.987 de lei pe lună.
- O medalie de bronz are Diana Bulimar la Jocurile Olimpice, cu echipa, în 2012
- Două medalii de aur, una de argint și una de bronz are Diana Bulimar la Campionatele Europene
Etichete: diana bulimar , diana bulimar concediu , diana bulimar vacanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cătălin Berenghi, bărbatul pe numele căruia poliția a deschis un dosar de urmărire penală după ce a...