Înfrângere severă suferită de Alexandra Dulgheru în primul tur de la Wimbledon
29.06.2015, 16:48Alexandra Dulgheru a fost prima reprezentantă a României care a jucat la această ediţie a turneului de la All England Club. Sportiva aflată pe locul 60 WTA a fost învinsă fără drept de apel în primul tur de la Wimbledon, turneu transmis ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE de canalele Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătoarea de 26 de ani a pierdut cu 2-6, 1-6 în faţa Kristinei Mladenovic, cea care o învinsese în această lună şi pe Simona Halep, în sferturile de la Birmingham. Franţuzoaica de pe locul 38 WTA s-a impus în numai 58 de minute.
Pentru prezenţa pe tabloul principal de la Wimbledon, Dulgheru va fi recompensată cu 10 puncte WTA şi cu un premiu de 29.000 de lire sterline (41.000 de euro).
Tot luni, vor mai evolua Irina-Camelia Begu, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 29, împotriva rusoiacei Daria Gavrilova, locul 41 WTA, şi perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), a noua favorită, în compania cuplului Tim Smyczek/Jiri Vesely (SUA/Cehia).
Etichete: alexandra dulgheru , dulgheru eliminata , dulgheru wimbledon , dulgheru mladenovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...