Încă o absență de la Australian Open: Milos Raonic, OUT!
articol scris de Digi Sport25.12.2021, 12:23
Milos Raonic, fost număr 3 în ierarhia mondială, nu va juca la Australian Open, deoarece nu s-a refăcut după o accidentare la călcâi, au anunţat sâmbătă organizatorii turneului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Milos Raonic, OUT de la Australian Open
Raonic s-a accidentat la coapsă în luna martie şi a lipsit trei luni din circuit, dar sezonul s-a încheiat pentru el din cauza unei accidentări la călcâi, după eliminarea din primul tur la Atlanta Open în luna iulie.
"Milos Raonic s-a retras de la #AusOpen deoarece îşi continuă recuperarea după o accidentare la tendonul lui Ahile", au anunţat pe Twitter organizatorii primului turneu de Grand Slam al anului.
Raonic, care împlineşte luni 31 de ani, a fost locul 3 mondial în 2016, anul în care a fost finalist la Wimbledon şi semifinalist la Melbourne Park.
Canadianul, care a coborât pe locul 70 în clasamentul ATP, este încă un jucător cu nume care nu participă la Australian Open din cauza unei accidentări, după Roger Federer, Stan Wawrinka, Jennifer Brady, Karolina Pliskova, Karolina Muchova, Serena Williams şi Bianca Andreescu.
Etichete: australian open , milos raonic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...