Gabriela Ruse - Hailey Baptiste 3-6, 0-6, în runda inaugurală de la Charleston! A cedat în 63 de minute
articol scris de Digi Sport05.04.2022, 18:26
Gabriela Ruse (55 WTA) a fost eliminată, marți, de către americanca Hailey Baptiste (124 WTA), scor 3-6, 0-6, în primul tur al turneului WTA de la Charleston.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sportiva din România a ținut pasul cu adversara până la jumătatea primul set. De la scorul de 3-3, sportiva de peste Ocean a reușit nouă game-uri consecutive, fără ca Ruse să mai câștige vreunul.
Meciul a durat o oră și trei minute.
Gabriela Ruse, eliminată de la Charleston!
Pentru eliminarea în primul tur al turneului de la Charleston, Gabriela Ruse s-a ales cu un singur punct WTA, și cu 3,980 de dolari.
Jucătoarea din România a prins o zi foarte slabă, iar Baptiste a obținut primul succes după trei înfrângeri consecutive în circuit.
În urma acestui rezultat, România rămâne cu o singură reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu. Irina Begu (66 WTA) a învins-o, scor 7-6 (2), 6-4, pe chinezoaica Xinyu Wang (88 WTA).
În runda secundă, sportiva din România va juca împotriva câștigătoarei meciului Sophie Chang (318 WTA) - Ajla Tomljanovic (39 WTA).
Etichete: charleston , gabriela ruse , hailey baptiste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...